Protestele antiRoșia Montana au atins duminică seara apogeul: aproape zece mii de tineri au mărșăluit prin Capitală și s-au fixat în Piața Universității afișând un baner uriaș: „presa română plină de minciună”. O reporteră tv chiar a suferit din cauza asta: cu ce am mințit, am stat aici în fiecare noapte și am transmis protestele, de ce v-ați supărat? Protestatarii au refuzat să-i răspundă – în schimb au scandat: „presa română plină de cianură”. Hait! De-aia au pierit multe specii jurnalistice. Cel care s-a alăturat protestelor a fost însă chiar dl. Antonescu: „îi felicit că au ieșit în stradă, e un semn de sănătate civică”, „proiectul Roșia Montana trebuie retras”. E un semn că dl. Antonescu începe să ia oarecare distanță față de eșecurile în lanț ale dlui Ponta. Somnorosul Crin are acum aerul unui om care s-a trezit dimineața lângă cineva care l-a dezamăgit peste noapte: „percepția publică e că USL a păcălit lumea” – și se ține în continuare de păcăleli, ba prin vestita formulă dublă a premierului”, ba prin declarația ministrului Mediului, Roxana Plumb, care a zis că-și dă și ea avizul pe Roșia după Parlament: „așa ceva n-am mai auzit, așa ceva nu există”. Ba există, când ai plumb în mediu – iar Bucureștiul este mult mai poluat decât alte capitale: „într-o altă capitală am fi asistat la demisia primarului” a recunoscut dl. Antonescu considerând inutile atât referendumul dlui Oprescu pe tema eutanasierii maidanezilor cât și referendumul evocat de dl. Băsescu pe tema eutanasierii mediului la Roșia Montana ca să-i scoată „măruntaiele” (cum zicea Tudor Barbu) de aur la autopsia zonei. Are dreptate. Crin a trecut apoi la propriile proteste antiDNA și ANI care-i persecută pe liberali așa că vrea să-l ia la întrebări pe ministrul Justiției: „merge bine treaba?” Înainte de a-l lua de guler pe Cazanciuc (ce poftești, mă, musiu?), Crin ar trebui să-i controleze la mâini pe cei din PNL. Întrebat cine crede că e liderul opoziției acum, Crin a răspuns senin: „tot eu”. El e Crin, el antiCrin, și valiză și scrin. Altă formulă dublă, ca și la Ponta. Tulburare bipolară. Cum să pretizi că „suntem la guvernare, suntem într-o majoritate parlamentară dar nu suntem la putere, mă refer la PNL”. Ce le lipsește? Justiția, cum zicea Felix? Păi, Crin însuși a cedat-o lui Ponta – dezmințind însă ruperea USL: „ar fi o prostie mare, PSD nu poate da o majoritate de 70% pe o majoritate chinuită, la îndemâna știm noi cui”. Dacă-i o prostie mare, atunci e sigur că dl. Ponta o va face.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















