Home Bref Coincidențe

Coincidențe

DISTRIBUIŢI

 

Premierul Ponta nu vrea să demisioneze. Lung prilej de acuzații și de ipoteze. Ipoteza cea mai la îndemână ar fi că-i victimă politică. Neprimind răspuns la primele scrisori adresate ambasadorilor străini, Ponta le-a mai trimis una anunțându-i că „dosarul său este construit politic” cu scopul de a dărâma guvernul și că el are datoria să stea să-l apere de inamic. Ponta a jucat o întreagă scenetă a nevinovăției în care a inclus și dialogul cu fiul său căruia „i-am explicat că s-ar putea să merg la închisoare pentru că sunt prim-ministru și pentru că politic am alte păreri”. Și l-a crezut? Ceva din tonul premierului ne face să credem că dialogul a fost inventat pentru înduioșarea asistenței – dar a reușit s-o enerveze: cum, de-asta e vinovat Ponta? Fiindcă e premier? Ca Nichita care e vinovat că s-a amorezat și ca Udrea care-i arestată fiindcă purta pantofi cu toc? Ce minciună ordinară. Iar să-ți minți și propriul copil (la tv), e sub orice critică. În sprijinul „politizării” dosarului său, Ponta citează câteva coincidențe: declarația președintelui că „în ce privește statul de drept e din ce în ce mai greu de lucrat cu actuala majoritate parlamentară” (ceea ce se vede cu ochiul liber și au constatat și ambasadele), modificările la Codul Penal (care i-au alarmat și pe ambasadori) și faptul că a fost citat la DNA în ziua când PNL depunea moțiunea de cenzură. Aceste coincidențe nu înlătură acuzațiile care i se aduc. De fapt, au mai fost câteva coincidențe care i-au scăpat: Firea și Tăriceanu și-au botezat feciorașii în aceeași zi. Nașul micuțului Firea Pandele a fost Gigi Becali: în costum alb și cămașă neagră (ca „oamenii serioși din lumea interlopă” cum zicea el) acesta a ținut presei un discurs („m-am lepădat de Satana, m-am unit cu Hristos”) încheiat apoteotic: „atâta vă spun, eu îl iubesc pe Ponta”. Poftim! Și tocmai pretindea că s-a lepădat de Satana. PMP nu-l iubește pe Ponta așa că i-a cerut demisia la un miting cu îmbrânceli unde s-au remarcat Tomac, Onaca, Gelu Vișan (în costum popular) și belicosul Radu Cristescu: „Ponta trebuie să plece dar nu cu ajutorul DNA”. Doar cu ajutorul corupției. Dna Gorghiu s-a lepădat categoric de Ponta iar Blaga a zis că „nu înțeleg solidaritatea liderilor Coaliției cu Ponta”. Serios? O lume-ntreagă-nțelegea, tu nu ai înțeles? Criză politică însă chiar e: PSD n-are alternativă la Ponta care și-a înlăturat toți concurenții iar PNL nu e convingător ca alternativă la PSD. Sunt doar rivali iar Blaga și Gorghiu sunt perfect comparabili și compatibili cu Ponta. Norocul PNL e că valul din 16 nov l-a adus în poziția corectă față de justiție în timp ce PSD rămâne la fel de agresiv și de mincinos ca la mineriadă. A rămas bâtă.

 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.