Acasă Bref Colegii

Colegii

DISTRIBUIȚI

În ciuda numeroaselor dispute în care este angrenat, președintele Băsescu nu și-a pierdut umorul. Prezent la lansarea pe piață a unei noi promoții de polițiști, dl Băsescu a declarat că "poliția a devenit una din emblemele transformării României într-un stat pe deplin european". Iată o glumă bună! Probabil că și polițiștii au gustat-o. Cel mai tare probabil că au râs cei din Argeș care au dat, "pe deplin" inconștienți, permise auto pe șpagă. Sau cei care au făcut să dispară apoi dosarele respective. Ori cei care au izbutit să-și ridice ditamai vilele "pe deplin europene" dintr-un biet salariu românesc. Când laudă, dl Băsescu n-o prea nimerește, când critică, o pățește – iar partea criticată înflorește. Nici votul uninominal, lăudat și cântat de președinte în ultimul an, nu i-a priit partidului său de suflet, PD-L. Izolându-l complet, Coaliția și-a tras colegiile electorale pe străzile ei, pe unde-și are primăriile și proprietățile. Chiar și așa, surprizele n-au putut fi excluse iar cea mai mare i-a revenit dlui Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților, care s-a trezit refuzat de PNL – sectorul 1, acolo unde voia să candideze. Iată că după ce-a pierdut alegerile pentru postul de vicepreședinte în propriul partid, dl Olteanu e respins la colegiu de propriii colegi care-i reproșează lipsa studiilor elementare de educație: "în 4 ani nu l-am văzut la organizație". A fost omul ocupat, a avut alte obligații: și-a schimbat locuința, și-a schimbat partenerii politici, și-a mai schimbat opiniile. E puțin lucru să anihilezi CNSAS și dosarele miniștrilor într-un singur an? Finul premierului nu e singurul candidat repudiat de colegi: și dna Elena Udrea, trimisă de PD-L să resusciteze filiala din Constanța, scufundată în alegeri de scafandrul Onaca (ex-PRM), a încasat un refuz. Membrii filialei au cerut PD-L s-o retragă pe dna Udrea din conducerea lor interimară – deși aceasta părăsise litoralul și anunțase că va candida în Capitală. Poate la un Colegiu particular. Oferta e slabă și la PSD – dacă a ajuns să candideze până și purtătorul de cuvânt al dlui Văcăroiu, zis și Andrei Alexandru. De ce i-o fi trebuit dlui Văcăroiu un purtător de cuvânt fără dicție și complet ininteligibil nu se știe. Probabil ca să nu afle nimeni ce spune. E clar, pentru unii candidați ar fi tare bune niște Colegii cu Internat. Mai ales că unii candidează pentru Parlament doar ca să aibă și ei de unde să chiulească. Probabil fiindcă sunt mult mai utili când lipsesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.