Acasă Bref Conectări

Conectări

DISTRIBUIȚI

Ziua mondială a protecției mediului a fost serbată de mediul politic (cel mai mare agresor al său) cu ipocrizia necesară: s-au stins luminile timp de o oră în memoria victimei iar membrii Guvernului s-au deplasat (la sugestia premierului) la Palatul Victoria pe două roți, pe două picioare ("ca și strămoșii noștri daci și romani, voi merge pe jos", a mărturisit ministrul Meleșcanu) sau gratis. Cine protejează mediul – de mediul politic, rămâne însă o întrebare tot mai retorică din moment ce alianțele dintre partide sau candidați încep să semene cu comasarea terenurilor, unificarea codrilor și completarea resurselor. Încercând să se detașeze de ele, dl Oprescu invocă "panica" pe care ar fi trezit-o mafioților apariția sa în preajma primăriei Capitalei. Ei, da, mor de panică! De-atâta panică, tocmai au aprobat zece blocuri-turn (la Răzoare) din care două vor fi chiar pe terenul dlui Videanu – ceea ce reprezintă un semn că frica de Oprescu le-a ridicat febra imobiliară cu câteva etaje. Dl Geoană însuși a dat câteva detalii despre "independența" dlui Oprescu precizând că acesta "are în spate o structură" și că misteriosul bogătaș Costel Bobic, la care toți liderii politici se referă cu oarecare teamă (pesemne că asta o fi panica de care vorbește dl Oprescu), este "conectat și relațional". Aha! Conectat, superbogat și relațional! Sunt mulți jucători politici, a adăugat dl Geoană, care "investesc în orb în politicieni care ar putea candida în 2009 la președinție". Interesante speculații, numai că "investițiile în orb" n-au adus – de la duminica orbului încoace – beneficii populației ci numai oculiștilor și ocultei: dar cum orb la orb nu-și scoate ochii, ideea că dl Oprescu (ori altul) ar scoate mafia din primărie este curată gargară. Presupunerea că dl Oprescu atacă primăria cu gândul la președinție (deși e cam hazardată) ar explica atât ieșirile nervoase ale dlui Băsescu împotriva "păpușii lui Iliescu" cât și atacurile sporite împotriva dlui Băsescu, considerat prea vulgar pentru dealul Cotrocenilor – prin comparație cu noblețea din "vale" a dlui Iliescu care-și snopea adversarii cu bâtele minerilor și le tăia scurt microfonul, după care le făcea favoarea de a-i asimila, anihila și ierta. Faptul că "alternativele" noastre (toate clocite) au tupeul să-și dispute acum Piața Universității arată că și-au plasat din timp ouăle în toate coșurile politice și civice. Acum sunt în faza când sparg niște ouă ca să-și facă omleta. Omerta, adică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.