Home Bref Consumatorii

Consumatorii

DISTRIBUIŢI

Lupta pentru președinția PSD se anunță aprigă. Până acum s-au anunțat trei candidați (Geoană, Mitrea și Cristian Diaconescu) plus dl. Năstase care ar candida dacă ar avea „masa critică“ de susținere. Nu pare s-o aibă iar dl. Hrebenciuc i-a explicat lui Becali motivul: „mi-e frică să n-o ia razna din nou“. De frică să n-o ia pe cocoașă din nou, dl. Geoană și-a adunat oastea la Brașov unde și-a asigurat sprijinul a 39 de filiale pe care dl. Mitrea le-a renumărat din Capitală: „dacă are trei-patru!“ adică nu 39 ci 3,9. Nici oponenții lui Geoană nu-s mai uniți: „mămăliguța“ la care s-au întålnit dnii Mitrea, Diaconescu și Oprescu a explodat chiar între ei iar consumatorii s-au risipit. La masa dlui Geoană s-au așezat dnii Nica, Niță, Ilie Sårbu și Vanghelie, respectiv cei care nu vor să plătească – în timp ce dnii Dîncu și Rus au cerut schimbarea dlui Geoană și retragerea dlui Iliescu care e „o relicvă a istoriei“ și „un bolovan în curtea PSD“. Relicva le-a răspuns făcåndu-i „aroganți“ iar Vanghelie a aruncat cu bolovani „împotriva la cei doi“ cerånd excluderea lor din PSD. Asta-i acum! Adică numai dl. Iliescu poate să insulte pe cine vrea? Candidaturile au dezbinat familia social-democrată unde socrul Ilie Sårbu e la Geoană, ginerele Ponta e la Năstase iar Mădălin Voicu acuză dereglări conjugale: „așa se întåmplă unde nu cåntă cocoșul și cåntă găina“. Aluzie la dna Geoană. Toată această vånzoleală se poartă în numele reformei pe care o invocă toți politicienii cånd vor diverse posturi – după care se declară victime precum dl. Berceanu: „mi se rupe sufletul cånd văd pe ce drumuri merg cu mașina“. Surpriza ar fi că dl. Berceanu are suflet. Altora li se rupe chiar mașina. Asta cånd nu li se rupe chiar drumul – mai ales că dl. Băsescu tocmai a declarat că „avem o problemă cu absorbția fondurilor UE în special la transporturi“. Așa că dl. Berceanu „are o problemă“ mai mare decåt mașina. Cel care a ajuns primul la ocnă a fost însă premierul Boc: acesta a inaugurat baza de tratament de la Salina Turda realizată cu banii U.E. Investiția a trecut neobservată din pricina prezenței dnei Udrea care își dorește un teren de golf cu 18 orificii la Snagov. Nu e nevoie: după iarna asta o să avem găuri pe toate drumurile și în toate domeniile. CSAT le-a reunit deja pe cele din energie în două societăți: Electra și Energetica. Nimic nou. Electra e o tragedie clasică, Energetica e o tragedie contemporană. Să se afle: ce tragedie e la PD-L și care-i la UDMR?Tia Serbanescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.