Curente

Marea dilemă a guvernului Boc nu este, în fond, dacă s-a discutat sau nu despre impozitarea pensiilor mici și tăierea alocațiilor pentru copiii din familiile înstărite – subiecte fierbinți: cine se atinge de bătrâni sărmani și de copii bogați o pățește din ambele părți – ci cum să acopere deficitul bugetar fără să intre în deficit de imagine. Mai exact, cum să adune bani fără să taie de nicăieri: nici salarii, nici pensii, nici posturi, nici subvenții, nici sinecuri. Cum lucrul pare imposibil, premierului Boc nu i-a rămas decât să se răstească la propria foarfecă și să facă „bau“ la copii căci la părinți nu prea are spor. Aceștia îl execută rapid în justiție sau la TV unde deplâng discriminarea la care le sunt supuși copilașii botezați în cristelniță de argint și gătiți cu botoșei cu cristale Swarovski prin cruda tăiere a alocației de zece euro pe lună. Cum să persecuți bieții copii crescuți cu bone filipineze plătite cu 500 de euro lunar? De ce să-i defavorizezi față de copiii care cresc în zdrențe? Și de ce să nu le dăm corn, lapte și miere la toți? Și celor care au trecut deja la etnobotanice – dar și celor care merg kilometri pe jos ca să ajungă într-o școală înghețată. Păi, nu sunt toți copiii la fel? Nu, nu sunt la fel: sunt la fel de dulci dar n-au aceleași șanse. Chestia asta se cheamă, cică, egalitate. Egalitarismul ipocrit (și unilateral) nu definește numai alocarea alocațiilor ci și alocarea adversității. Încercând să explice cum își împarte PNL adversitatea între PD-L și PSD, dl Crin Antonescu a recurs la o glumă pentru care și-a cerut dinainte scuze știind că e gogonată: „i-am spus unui coleg că, așa cum spunea și Churchill, sigur, păstrând proporțiile, că noi, PNL-ul, suntem ca Anglia, întâi luptăm cu Hitler și cu naziștii, cu PD-L, și apoi cu comuniștii, cu PSD“. Gluma cea mai proastă e că PNL nu e Anglia (totuși) ci chiar România care a fost și cu naziștii și cu comuniștii și a plătit ambele erori. Inclusiv Antonescu și Ceaușescu. În aceeași zi, dl Sever Voinescu a definit (la fel de neinspirat) doctrina PD-L ca „băsescianism“. Trecând peste sonoritatea olfactivă a expresiei, personalizarea excesivă e riscantă: dl Băsescu își va încheia mandatul peste patru ani. Ce va face PD-L atunci? Trece la post-băsescianism sau la boccism, videnism și fluturism? Orice curent e posibil: dovadă că dl Diaconescu a părăsit PSD. Fuge de cine l-a urmărit? Urmărește altceva? Vorba englezului: un domn e întotdeauna un mister.  Tia Serbanescu