Home Bref Exclus

Exclus

DISTRIBUIŢI

Marți au fost nu trei ci patru ceasuri rele pentru dl. Geoană: atât a durat ședința CEX al PSD unde a fost exclus. Vorba ceea: pleci Geoană din fruntea Senatului? Exclus! ?ê?£i exclus a fost – 50 de voturi pentru, 5 contra, 3 abțineri și multe răbufniri din partea participanților care și-au spus vorbe grele la despărțire. Dl. Geoană l-a numit pe dl. Ponta „marioneta lui Iliescu și Năstase”, „cu apucături tiranice și o teribilă lipsă de caracter” iar pe dl. Iliescu „piaza rea a PSD”. În ce-l privește, dl. Iliescu a declarat că dl. Geoană este „de-o obrăznicie fără seamăn” și din cauza lui PSD a pierdut și alegerile dlui Năstase și pe cele din 2009. Poate și pe cele din '96 ale dlui Iliescu. În replică, dl. Geoană a zis că „Băsescu a câștigat pe mâna lui Iliescu”. Pe care din ele? Dl. Ponta a încercat să pară mai calm drept care întâi a regretat despărțirea ca Borcea la divorț: „a fost o decizie grea, regret că s-a ajuns aici” și apoi a utilizat clișeul: „am ieșit mai întăriți, o armată trebuie să fie unită”. În același stil cazon dl. Hrebenciuc declara la tv: „șovăielnicii n-au ce căuta în partid!”. Dar ?ê?£ova? Căci de la el au început șovăielile cu Senatul – unde PSD a pierdut președinția  pe care dl. Ponta susține că oricum nu-o mai aveau căci dl. Geoană o înstrăinase. Așa că l-au revocat spunându-i adio fără regrete. La rândul său, după un „adio, tovarăși, pe curând prieteni”, dl. Geoană a anunțat că începe o viață nouă, iar Vanghelie a avertizat: „în câteva zile se va vedea că excluderea este o greșeală”. Așteptăm confirmarea.
Cică dl. Geoană și amicii săi pregătesc „altă structură politică”. Adică un nou eșec pe stânga unde se mai înghesuie două creaturi nereușite (UNPR și PPDD).
Cert este că din pricina războiului fraticit din PSD isprăvile dnei Andreescu de la guvern au trecut neobservate deși fac parte din aceeași familie de spirite rele: dna cu pricina și-a căpătuit toate rudele (fiica, fiul, fratele și soțul) ba cu spații la RAAPPS, ba cu slujbe bine plătite. Cunoașteți schema: un caz de corupție absolut ordinar – dacă dna Andreescu nu l-ar scoate din banalitatea corupției precizând că „potrivit Codului Familiei, soțul nu este rudă”. Neam! E doar un „afin”. Așa că nu poate fi acuzată de favorizarea rudei ci doar de afinități elective. De fapt, dna Andreescu nu pare să fie rudă nici cu sine – într-atât e de străină de logică. În schimb dl. Ioan Oltean are afinități cu Salva-Vișeu: „astăzi toată țara este un șantier”. Pe cuvântul tău de pionier?

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.