Home Bref Fălci

Fălci

DISTRIBUIŢI

Una din impresiile cele mai vehiculate după confruntarea Băsescu-Antonescu a fost că între cei doi s-ar fi stabilit o înțelegere atât pentru turul II cât și pentru o guvernare de dreapta
PDL-PNL. Sigur că n-ar fi rău ca PD-L și PNL să se înțeleagă între ele în loc să se încurce pe rând cu PSD – numai că nu există niciun semn de înțelegere. Din contră, impresia e că actualmente nu se mai înțelege om cu persoană. Dar ce-ar fi trebuit să facă dnii Băsescu și Antonescu pentru a risipi impresia unui blat? Să se bată, să-și scoată ochii, să se scuipe? Și-au spus destule răutăți, s-au jignit mai mult decât s-ar fi cuvenit dar se vede că n-a fost de ajuns. Elita vrea sânge, vrea corrida, vrea urechea taurului răpus. Arbitrii preferă să numere vânătăile, cucuiele și plăgile în această încleștare pe viață și pe moarte – și nicidecum pe idei. Când armele bubuie, muzele tac – așa că n-a fost de mirare că la întrebarea despre ultima carte citită și ultimul film văzut, dnii Băsescu și Antonescu au fost cam descumpăniți: dl Băsescu a rămas în „Levantul“ lui Cărtărescu și la „4, 3, 2“ al lui Mungiu iar dl Antonescu a pomenit o carte de istorie fără autor și „Parfum de femeie“. Interesant e că niciunul (mai mult ca sigur nici dl Geoană) n-a fost curios să citească o carte de Herta Müller (originară din România) care tocmai a luat premiul Nobel. E clar că politicienii preferă să citească dosare, declarații de avere, contracte și stenograme – și preferă dezvăluirile oricărui alt film. Vizita „privată“ a dlui Geoană la Moscova unde ar fi negociat privatizarea Romgaz miroase mai puternic decât orice parfum de femeie. Tot astfel, filmul SF „fuga lui Hayssam“ despre cei care l-au ajutat să fugă – 4, 3, 2? – rulează cu succes pe micile ecrane în regia unui ziarist român din SUA secondat de eliberatorul lui Hayssam, procurorul Nastasiu. Dl Băsescu ar trebui să desecretizeze dosarul Hayssam acum, ca să ne scutească de scenariile aberante cu agenți „paranormali“ ale unor paraziariști mult prea sumar acoperiți. În ce-l privește pe Hayssam, bine că nu mai e în țară! Să-l judece colegii lui din Siria. Închis sau liber, Hayssam era un pericol pentru România – așa că și-a predat averea (strânsă cu ajutorul serviciilor secrete) la plecare (tot către comunitate, adică la dr. Yassin), conform protocolului care funcționează de decenii între securitatea română și agenții arabi: „faceți avere, nu terorism!“. De terorizarea populației se ocupă agenții noștri.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.