Home Bref Fuga

Fuga

DISTRIBUIŢI

 

Nici n-a aterizat bine din Dubai și Ponta se pregătește să zboare. Asta e soarta celor care ratează Cotroceniul – iar Ponta, potrivit rezultatelor, n-a ajuns nici până la gara Basarab – drept care în PSD se ascut cuțitele. Concediul lui Ponta în Dubai cu Ghiță (Daciana suferea separat la Viena) prin cluburi de noapte și la raliul din Abu Dhabi i-a enervat până și pe cei mai calmi susținători ai săi. Adrian Năstase, cel care ne-a procopsit cu plagiatorul Ponta a mărturisit că acesta avea telefonul închis. Ei, asta le pune capac la toate. Să fii prim-ministru și să dispari zile întregi ca struțul cu capul în nisip închizându-ți telefonul și arătând că nu-ți pasă de ce se întâmplă în țară, întrece orice nesimțire. Dar nu e prima dovadă în acest sens. Când a fost accidentul rutier din Muntenegru, Ponta juca baschet; când a fost accidentul aviatic din Apuseni, era la televizor și apoi la restaurant; acum când s-a întâmplat tragedia aviatică soldată cu opt morți, Ponta era la clubul de noapte. Așa că Năstase a considerat că „guvernul ar trebui să ceară vot de încredere în Parlament”. La încredere însă, Ponta a scăzut la 27% iar Iohannis a urcat la 61% – ceea ce nu înseamnă că noul PNL trebuie să se repeadă să smulgă guvernarea. E bine ca PSD să-și suporte propria moștenire (cu Ponta sau altul) iar PNL să nu-și forțeze norocul. Nu e pregătit de guvernare și e destul de pătat. Să se mai spele de păcate. Și la PNL a început disputa pentru locul de copreședinte vacantat de Iohannis la care Crin Antonescu a zis că nu râvnește. La cât s-a răzgândit Crin în ultimul an, chiar că nu trebuie crezut. La PSD lupta pentru locul lui Ponta a împărțit deja partidul în tabere care se insultă amarnic. Dragnea îl suspectează pe Geoană că „se ascunde în spatele unor gunoaie ca Șova, Negoiță și Vanghelie” ca să revină la șefia PSD pe care o vrea și Șova. Nici Zgonea nu e străin de asemenea intenții iar Mazăre cochetează și el cu ideea de a candida – așa încât acuzat că s-a tuns ca Hitler, s-a dus și și-a rectificat frizura. Acum seamănă cu frizerul. La PNL în schimb se fac liste cu consilieri pentru Cotroceni deși meritele partidului care s-a trezit cu „pleașca” Iohannis (vorba dlui Paleologu) sunt limitate. Deocamdată, toată lumea a început s-o rupă pe nemțește (gutentag, ovirdezen, verboten, ștrudel, ștrase, undergraund, foraibăr) pentru a-și arăta disponibilitatea față de România lucrului bine făcut și România prosperă. Unii sunt deja acolo. Miliardarul Ioan Nicolae (provenit din România secretă) a ajuns în presa internațională după ce a vânat un elefant și a pus să-i fie împăiat și adus în țară cu vaporul. Cine poate, împușcă elefantul. Cine nu, împușcă leul. Respectiv, eurocentul.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.