Acasă Bref Garduri

Garduri

DISTRIBUIȚI

Mare scandal diplomatic româno-maghiar din pricina gardului pe care Ungaria îl face la granița noastră – în caz că refugiații s-ar strecura pe aici. Un scandal diplomatic aprig parcă anume comandat în memoria lui Vadim (Dumnezeu să-l ierte) a cărui moarte fulgerătoare a iscat un adevărat pelerinaj la căpătâiul tribunului – atât de dedicat luptei cu ungurii încât nici n-a putut părăsi lumea în liniște: cavoul a trebuit spart ca să-i încapă sicriul. În semn de respect și continuitate, oficialii unguri și premierul Ponta și-au aruncat cuvinte grele. Ponta a declarat că gardul reprezintă o măsură antieuropeană iar „decidenții maghiari” nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din Siria de unde fug refugiații iar ungurii au zis că Ponta și-a pierdut „autocontrolul” și face declarații iresponsabile. Așa, dați-i înainte! Schimbul de insulte nu reprezintă însă nici el o practică europeană ci o ceartă de țațe la gard. Culmea e că în toiul disputei, în România chiar au pătruns doi refugiați afgani care se rătăciseră dar auzind unde au nimerit, au fost podidiți de plâns și-au plecat imediat. Până să le explice ai noștri că avem a treia creștere economică din Europa, că am redus TVA și că merităm o șansă, afganii au și dispărut. Decidenții români chiar se pregătiseră: guvernul a suplimentat cu peste 6000 de posturi efectivul MAI. Iată că generalul Oprea a profitat de refugiați pentru a-și mări oastea. Prezent în Parlament pentru a denunța desele schimbări legislative, președintele a atras atenția partenerilor europeni că situația refugiaților „nu se rezolvă prin amenințări și sancțiuni ci de comun acord”. Sau nu se rezolvă. Apoi Dragnea a felicitat-o și a sărutat-o pe dna Gorghiu cu ocazia zilei de naștere în timp ce Ponta i-a transmis de pe hol „la mulți ani” promițând că-i face cadou demisia sa, chiar de ziua ei, în 2017. Păi nu zicea că i-o transmite lui Iohannis pe 1 dec 2016? Ce-i mai dă dnei Gorghiu? Copia legalizată? Să vedem însă unde vor fi cei doi peste doi ani. Să nu se trezească în același loc. Orice e posibil – dacă și Ilie Sârbu a fost votat vicepreședinte al Curții de Conturi de unde aștepta „fișa postului” ca să afle și el cu ce se ocupă. Dar cum ocupațiile de bază ale lui Ilie Sârbu au fost și sunt secrete, nu vom afla mare lucru. Aflat și el în retragere, ginerele Ponta a anunțat că „nu mai vrea să fie în prima linie a politicii” pentru a se dedica familiei. Așa zic toți când sar de pe linie. Trimis în judecată de DNA inculpatul Ponta s-a declarat solidar cu condamnatul Dragnea: „eu și Dragnea suntem doi cai care tragem la aceeași trăsură”. Total opt copite. Dl. Iohannis l-a potcovit imediat pe Ponta cerându-i din nou demisia. Și caii se împușcă, nu-i așa?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.