Ma intreb mereu de unde atata dedublare pe domnul Iliescu. Ba e cu America, ba impotriva ei. Om dintr-o bucata, cum il stim, una zice cand iese in Europa, la un brudersaft cu ziaristii berlinezi, alta cand iese in curte in Primaverii sa-si ude trandafirii.
Luat mereu cu grijile presedintiei de tara si de partid – un an si jumatate il mai desparte de revenirea pe tronul partidului din Kiseleff – Ion Iliescu a uitat din nou ca, de cand nu mai e -prim- la Iasi si Timisoara, s-au inventat telegraful, telefonul, televiziunea, agentiile de stiri si postul de radio Deutsche Welle, care i-a reprodus cateva raspunsuri epocale dintr-un interviu aparut in ziarul berlinez -Tages Zeitung-. A uitat, de asemenea, ca tot ce spune la Berlin se poate asculta la Washington si comenta in capitalele Orientului si ale Europei, de la Bagdad pana la Bucuresti, orase-resedinta ale unor fosti dictatori.
De la inceputul anilor *90, presedintelui ii tot revine o pauza de memorie in cap, dovedindu-l inconsecvent si contradictoriu, fapt ce pe unii ii amuza – -roza taica, ce sa faci, are si omu* o varsta- -, pe altii ii intriga, iar pe cei mai multi, grosul unui popor prea des facut din vorbe de conducatori, chiar ii enerveaza. Ion Ianus al nostru pare sa nu stie ca are doua fete, luandu-se el insusi mai mereu prin surprindere, intr-o dedublare intermitenta ce nu poate avea alta consecinta logica decat generarea unei stari vecine cu cea a acrobatului pe sarma, cam pe la mijlocul traseului. Nu, evident, acrobatul nu este Iliescu, ci personajul colectiv din fabula, anume poporul roman, care traverseaza de 13 ani, pe o sarma ghimpata, prapastia cascata intre comunism – reprezentat de Ion Iliescu – si democratie – reprezentata de, ati ghicit, acelasi omniprezent Ion Iliescu.
Este senzational sa nu stii exact ce fac fetele tale alternative, chestia conferindu-ti posibilitatea sa-ndrugi verzi si uscate cu aerul ca totul are un rost. O gura, mare, cere imperativ sa nu fim inoportunati cu sfaturi si critici vizavi de -plaga coruptiei-, care ingroapa, de la an la an, Romania, chiar daca sfatuitorul este ambasadorul SUA la Bucuresti. -Pentru ca un ambasador nu trebuie sa ne dea noua lectii si sa se bage in treburile interne…- – spune, cu un rictus, ceea ce ar trebui sa fie gura de pe fata din stanga a lui Iliescu.
Dar fata cealalta are, si ea, o gura ei, la fel de mare: -Guest?! Cel mai bun ambasador. Cel mai american. Bunul meu prieten. Daca a spus ceva ce nu ne convine, n-a facut-o decat in binele nostru si al tarrrisoarei-.
Da* America?! O fi chiar asa de bine ca s-a bagat cu trupele in Irak – si cu noi ca niste tutari pe langa ea – sa-l dea jos pe Saddam? -Nu aceasta este calea, inteventia straina, ca sa inlaturi regimuri totalitare, pentru ca atunci, daca s-ar perpetua o asemenea practica, lucrurile ar putea evolua in mod nefiresc si nu in interesul dezvoltarii democratice…-, spune iar prima gura a lui Ionel, cu dintele ei vechi impotriva -expansionismului capitalist-.
Dar ce te faci, ca vine iar randul Americii sa ne fie si mama, si tata, Senatul american ratificand, la sfarsitul saptamanii trecute, aderarea Romaniei la Alianta Nord-Atlantica. Instantaneu apare si gura numarul doi a lui Ion Iliescu, care ii perie pe Bush et comp. De aceasta data cu periuta de dinti proamericani: -Atitudinea deosebit de cooperanta a SUA, implicarea lor activa, (…) sprijinul oferit Romaniei pentru edificarea si consolidarea unui regim democratic, pentru combaterea coruptiei si pentru respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti au fost determinante pentru acest succes-. Jenant. Norocul nostru de natie, fine-ar natia cat mai departe de Iliescu, e ca americanii il cunosc deja si nu-i mai iau in seama declaratiile, ba nici nu-l mai aud si poate ca nici nu-l mai traduc. Altfel, nu inteleg de unde pot avea atata rabdare cu noi. Mai ales dupa ce Ianus declama patetic: -Suntem acolo unde ne-am dorit si ne-am propus inca din zilele Revolutiei romane. Sa fim mandri de ceea ce am infaptuit…-. Te doare capul…
In afara de americanii pe care ii luati la refec ca pe timpul plenarelor de partid si care ne-au adus de par in NATO, asa corupti, bolnavi de hotie si mai mult morti decat vii, n-a infaptuit nimeni nimic pentru noi, domnule Iliescu. Chiar daca, in virtutea unui vechi obicei, tinem coada sus.
Iar daca ar fi fost dupa dumneavoastra, mergeam la rusi sa le spunem cine suntem inca din seara de 22 decembrie *89. Asta apropo de cine, cand si cum intervine pentru a inlatura regimurile totalitare si pentru a ne fi si noua pe plac.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
