Când îi auzi pe meteorologi anunţând -vreme frumoasă-, începe să te ia cu ameţeală: înseamnă cel puţin 35?? la umbră. Frumoasă şi fierbinte – e vremea celor tineri. Vârstnicii sunt copleşiţi de frumoasa fierbinte întrucât, iată, nici vara nu au bani de căldură – respectiv pentru aer condiţionat sau pentru legumele şi fructele scumpite de secetă. Pentru a le lua temperatura, preşedintele Băsescu s-a prezentat la congresul pensionarilor unde le-a explicat că nu s-a opus legii măririi punctului de pensie ci, dimpotrivă, a vrut să se asigure că ea va avea finanţare şi după anul electoral 2008. Corect. Pe dumneavoastră pot să vă evit, le-a zis dl Băsescu pensionarilor, -dar cu mama şi socrii mă întâlnesc lunar şi mi-ar fi foarte greu să le spun <mamă, v-am minţit>-. Există şi varianta neoficială: dl Băsescu să-l trimită pe dl Tăriceanu la mama lui – dacă, Doamne fereşte, iese vreun pocinog. Mamelor din lumea-ntreagă, preşedintele le-a dat un sfat: -să vă faceţi un steag din a cere autorităţilor comunicarea publică a surselor de finanţare după 2009- şi le-a promis sprijin pentru -unificarea sistemului de pensii-. Într-adevăr, de ce trebuie să aibă un fost miliţian o pensie de trei-patru ori mai mare decât un medic sau profesor? Cei care au avut salarii mari şi au contribuit mai mult la asigurările sociale, foarte bine, e normal să aibă pensii mai mari – dar să fie calculate după aceeaşi lege şi nu după legi separate cum sunt cele din Justiţie, armată, poliţie şi Parlament. Dialogul preşedintelui cu pensionarii a decurs paşnic până când dl Băsescu a primit din partea unui pensionar un avion de hârtie (aluzie la scandalul avioanelor de lux), pe care l-a recepţionat foarte prost: -ştiam că o să-l primesc, că aţi vorbit cu dl Voiculescu şi v-a încurajat şi dl Iliescu-. Răspuns total neprezidenţial! Şi complet jignitor: dl Băsescu a sugerat astfel că respectivul pensionar nu e în stare să gândească singur ci e sub comanda dlor Voiculescu şi Iliescu. Preşedintele a căzut în clişeul adversarilor săi: cine nu e cu noi nu e independent. Normal era să explice că avioanele cu pricina au fost ridicate în CSAT de dnii Tăriceanu şi Meleşcanu – şi punct. Aviatorul Meleşcanu (ajuns mare ministru liberal după un zbor din PSD cu escală în APR) a aterizat la punct fix anunţând că -fostele depozite de muniţie ale armatei vor fi dezafactate iar terenurile vor fi redate comunităţii-. Iată o veste bună pentru Becali, Popovici, Videanu, Dorin Marian şi alţi oameni de teren. Noi terenuri de joacă pentru copiii sistemului! Dl Dorin Marian, consilierul premierului, tocmai mărturisea că a câştigat un milion de euro vânzând un teren. O fi fost teren aurifer, pesemne. Dar când te plimbi în Sudan cu Patriciu şi Hayssam îţi creşte valoarea terenului cât ai clipi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














