Acasă Bref Inițiale

Inițiale

DISTRIBUIȚI

 

 

Până la urmă tot n-am scăpat „de spectacol și scandal” iar el s-a produs taman la instituțiile cel mai puțin abilitate în acest sens, SRI și CCR, două inițiale sacrosante în apărarea statului: SRI îl apără de atentate teroriste, CCR de atentate la Constituție. Totul a pornit de la legile securității naționale pe care CCR le-a respins în serie, ultima fiind legea securității cibernetice – din același motiv: lipsa „garanției” că drepturile individuale vor fi protejate prin mandat judecătoresc. Românii țin mult la drepturile lor constituționale (când sunt în pericol și le protejează înregistrându-se reciproc) – așa că dl. Zegrean, președintele CCR, șocat deja de cazul Greblă, s-a simțit „amenințat de SRI și unii parlamentari” fiindcă lasă țara fără protecție cibernetică. O glumă pentru orice hacker: ai noștri sparg și securitatea cibernetică a SUA. „Vidul legislativ” l-a scos pe dl. Maior, șeful SRI, pe la câteva televiziuni unde a reclamat dezarmarea țării de către CCR: „cineva se joacă cu lucruri foarte mari pentru că nu le înțelege dar la momentul când se va întâmpla o catastrofă voi ști pe cine să arăt cu degetul”. Prima regulă: nu-i frumos să arăți cu degetul. Mai ales la SRI. Dl. Maior a declarat că s-a înregistrat chiar „o posibilă accelerare a riscurilor teroriste” întrucât islamiștii (aflând că n-avem legi) traversează România în drum spre Siria. Și parlamentarul Ghiță l-a considerat respingător pe dl. Zegrean: „CCR a neglijat pericolele la care este expus statul român, dacă se întâmplă ceva rău, ce le zicem? Ce-i zicem dnei Gorghiu și dlui Orban care au contestat legea?” Ghiță a cobit: dl. Orban s-a răsturnat cu mașina dar, din fericire, n-a pățit nimic. Sperăm să n-ajungă premier, precum Ponta, care s-a răsturnat și el anticipat. Dar cum Orban a povestit că accidentul a fost fotografiat de dl. Ponta – pesemne un reflex de pe când era ofițer acoperit -, premierul a negat: „Orban e un bufon, nu comentez ce spune un bufon”. Nici când e bufonul președintelui? Dl. Iohannis nu s-a pronunțat pe acest subiect (era prea fierbinte pentru el) și a trecut la treabă: l-a numit (pe surse) consilier de stat pe Ctin Dudu Ionescu, cel care, pe când era ministru CDR cerea amnistierea tuturor crimelor de la revoluție. Vorba dlui Iohannis: „am iertat dar n-am uitat”. De fapt, l-am uitat dar nu l-am iertat. Apoi președintele s-a referit la alte zăcăminte: „la Roșia Montana trebuie să se reia discuția între firmă și guvern” iar la gazele de șist „problema se rezolvă de la sine, cu scăderea prețului petrolului, nu mai e rentabil”. Poate scade și prețul aurului și rezolvăm și Roșia Montana. Rezolvare prin nerentabilizare. Protecție sigură. Asta ne ferește și de teroriști.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.