Home Bref Insectar

Insectar

DISTRIBUIŢI

De când se tot întâlnesc la vila Lac, liderii USL au dat în puț: nu se mai înțeleg deloc iar apariția USD cu dl. Oprescu în chip de sperietoare prezidențială – „ar fi un candidat cu șanse reale” a zis Daniel Constantin (PC) – a stârnit sarcasmul lui Crin: „m-am speriat foarte tare, o să-mi bag mințile în cap”. Dar unde le avea? La negociere însă, dl. Ponta a supralicitat: e de acord cu Johannis vicepremier dar mai vrea încă trei vicepremieri, câte unul de la PSD, UNPR și PC – respectiv Daniel C. Când a auzit că minusculul PC ar urma să-l aibă vicepremier pe Daniel, dl. Antonescu a refuzat categoric îndârjindu-l pe micuț care l-a întrebat: „dar când ți-a dat Voiculescu funcția de președinte la Senat a fost bine?” Ți-a plăcut? Vorba e, de unde avea Voiculescu funcția de la Senat pe care „i-a dat-o” lui Crin? O cumpărase?
Nici între Crin și Ponta dialogul mediatic n-a decurs mai bine: după al doilea eșec al negocierilor lacustre, premierul a ieșit singur la declarații. Fără Crin, fără cravată, fără mănuși. Liderul PNL tocmai declarase că premierul s-a dus în 2012, „după o victorie copleșitoare, să-i dea Barroso lista de comenzi ca la chelneri”. De fapt, s-a dus după un eșec copleșitor: după puci. Pucilistul Ponta a răspuns cu o lovitură sub centură: „de când e prieten cu Băsescu, dl. Antonescu are același limbaj”. Altceva nici nu știu: cei doi camarazi se acuză reciproc de „prietenie” cu Băsescu iar acesta îi acuză de subordonare la „turnătorul Voiculescu, un jeg care și-a turnat rudele la securitate” și pentru care „Ponta e o gâză”. Președintele are însă pact de coabitare cu insecta care a reușit, „având majoritate de 80%, să producă instabilitate politică” neavând interimari la ministerele unde titularii au demisionat. Nici nu s-a observat. Pot să mai demisioneze câțiva. Dl. Băsescu s-a războit din nou cu acciza la carburanți: „o să-i chem pe români să se apere în stradă” – ar fi culmea! Poate intră în Cartea Recordurilor, primul președinte care cheamă lumea la proteste! – și cu „electorata”, acea reducere a ratelor bancare (pe doi ani) pentru datornicii săraci -, „o aberație” de care se face vinovată și BNR și chiar și FMI care „a greșit acceptând această soluție imorală și incorectă”. Păi, cam toate soluțiile au ajuns imorale și incorecte. ?ê?£i îngrașă. Dacă BNR e coautor la electorată, să-și ceară scuze, a zis dl. Băsescu. „Dacă nu e, îmi voi cere scuze eu”. Ghici, ghicitoarea mea, cine nu-și va cere scuze? De ce să ne ceară scuze când pot să ne ceară bani?

Tia ?ê?£erbănescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.