Cu o unire înainte de integrare şi o unire după ea, tustrele sărbătorite cu muzică, dans, artificii şi separări – România se trezeşte foarte aproape de -izolarea în UE- din pricina (spune Reuters) -colapsului- guvernamental, al politicienilor lipsiţi de viziune, al administraţiei publice incompetente să atragă fondurile UE, a învechitului sistem agricol şi a -luptei de orgolii dintre preşedinte şi premier- care a readus în atac -opoziţia fostă comunistă-. Diagnostic corect – dar prea blând: dnii Băsescu şi Tăriceanu şi-au tot forţat norocul până când acesta i-a trădat. Spectacolul a fost total: lideri politici de-abia ieşiţi din dosarele fostei securităţii, din dosarele Parchetului sau din Raportul de condamnare a comunismului, etalonaţi de alţi lideri care nu trec de câteva procente nici în sondaje şi nici în moralitate au defilat pe micile ecrane ca la revoluţie pentru a-şi exprima adeziunea la suspendarea preşedintelui – din cauză că ar fi încălcat Constituţia. Dacă n-am bănui că bileţelul dlui Tăriceanu a fost ocazia iar nu cauza acestei răbufniri a -băieţilor deştepţi- care de-abia aşteptau să le-o plătească şi dlui Băsescu şi dnei Macovei pentru că le-au stricat siesta şi le-au şifonat eşarfele de mătase, am putea zice: al naibii bileţel! Cum l-a scăpat el taman pe autorul Tăriceanu de moţiune de cenzură (PSD a renunţat la ea) şi s-a repezit la destinatar! Dacă ştiau, dna Udrea şi dl Băsescu mai bine-l înghiţeau decât să-l dea în vileag! Aşa a gândit şi PD care i-a reproşat dnei Elena Udrea că s-a slobozit fără să anunţe partidul şi i-a interzis s-o mai facă pe Ulpia Traiana – după ce a ajuns -Nuţi, spaima Constituţii- şi arma opoziţii. Aşa încât, dl Dan Voiculescu a propus ca dl Băsescu să fie suspendat -pentru subminarea economiei naţionale- (de ce nu şi genocid?) şi a anunţat moţiune contra dnei Macovei (fiindcă prea n-au prins-o cu nici un bileţel), dl Geoană, prinzând curaj de sub cloşca Iliescu, cere şi desfiinţarea CSAT (adică alt referendum, ca să fie masa bogată) iar eternul şi fascinantul Iliescu a considerat că -suspendarea preşedintelui ar fi un act de pedagogie politică- prin care Parlamentul -l-ar pune la punct pe tiran-. Cum luptă -despotul luminat- (cum se definea dl Iliescu însuşi) cu barbarii de tirani! Acum dacă tot s-a ales praful de bucuria intrării în UE măcar am aflat cum stau cu sănătatea şi decenţa unii politicieni: e clar că oamenii aceştia n-or să câştige niciodată respectul Zarazei, darmite al Europei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















