După 22 de ani de la revoluție, legea lustrației a fost în sfârșit votată în Parlament – de unde, în urma deciziei Curții Constituționale (la contestația USL) a ieșit redusă la jumătate: se aplică numai nomenclaturiștilor și securiștilor numiți, nu și celor aleși. Coincidența a făcut ca legea să fie votată exact în ziua când dl. Meleșcanu era numit director al SIE iar proaspătul premier Ungureanu ținea un discurs la MAI – așa că din lege au fost scoase rapid paragrafele privindu-i pe foștii diplomați și lideri UTC care-i vizau direct. Dacă legea era votată acum o lună, cei doi sus-numiți se trezeau lustrați. Acum sunt lustruiți – și vorbesc în consecință: „reformă înseamnă mai multă faptă și mai puțină vorbă, mai mult conținut și mai puțină formă” a zis premierul definind contrariul a ceea ce există. MRU a observat și că „lucrurile se schimbă mult mai eficace de jos în sus”. Mă rog, jos nu prea se simte, sus nu prea se vede. Deși a îndeplinit trei mandate prezidențiale fără lustrație, dl. Iliescu n-a iertat-o nici acum: „este aberantă și inutilă” și dacă avea „vreo rațiune”, ea se afla „după revoluție, în '90”. Păi, dacă avea rațiune atunci, de ce n-a adoptat-o? Din păcate, pe atunci, dl. Iliescu prefera mineriada. ?ê?£i uite c-a scăpat și de dosarele revoluției, și de ale mineriadei, și de lustrație! E chiar o ilustrație vie a victoriei lustrabililor asupra lustrației și a puciului asupra revoluției. În fine, cum a fost revoluția, așa e și lustrația – dar bine că e: alte partide au fugit de ea ca de tămâie. Dl. Toni Greblă a fost și el foarte expresiv la adresa legii și a coaliției care a votat-o: „încercați să reparați astăzi ceea ce este inutil în timp ce oamenii sunt înghețați ca-n Antarctica”. Reiese că fără lustrație era mai cald. Iar fără Duță, e mai sănătos – drept care PNL a cerut demiterea imediată a șefului CNAS din pricina crizei medicamentelor pentru bolnavii de cancer și a găurii de zeci de milioane de euro de la Casa de Sănătate. Problema e că dl. Duță are proptele: cine-i cată-n față, piere. Are deja câteva victime și tot mai multe cere. Nu ne rămâne decât să așteptăm intervenția DNA care ne-a scăpat și de secretarul de stat pentru revoluționari, George Costin, arestat sub acuzația de trafic cu certificate. Omul vindea revoluția la metrou – la un preț accesibil. Reforma, în schimb, s-a vândut mult mai scump. Ne-am și împrumutat pentru ea și tot n-am achitat decât două-trei rate. Noroc că lustrația nu se aplică și la incompetenți.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















