Home Bref O criză de succes

O criză de succes

DISTRIBUIŢI

Ultimul INSOMAR și agenția Moody's au semnalat simultan prima răsturnare de poziții în sondaje (PSD trece deasupra PD-L cu trei procente) și respectiv primul avertisment serios cu privire la recesiunea ce ne paște în 2009. Desigur, orice alăturare izbitoare este întâmplătoare. Sesizând imediat că PD-L pierde pasul în fața PSD, președintele Băsescu a ieșit la înaintare întâi printr-o conferință de presă – lungă cât o zi de post – și apoi pe un post TV unde și-a prezentat concluziile desprinse din turneul la marile companii atinse de criză și soluțiile pentru ca recesiunea să ne fie ceva mai înțeleaptă decât succesele fără cap și risipa fără coadă. S-a dovedit astfel că Fondul de Pensii a fost depășit și că trebuie completat de la Buget pentru a achita pensiile mărite otova. De altfel guvernul tocmai a făcut o rectificare bugetară luând bani de la Educație (unde nu erau pentru profesori!) și dând la Ministerul Muncii. Conferința dlui Băsescu (al cărei subtext era: lume, lume, uite la mine ce trebuie să facă un premier, nu ca Tăriceanu) a avut toate caracteristicile unei prestații de prim-ministru: prezentându-se în premieră ca "inginer" (și nu comandant de navă) președintele a fost prolix și plicticos vrând să bifeze toate problemele. Era clar că  dacă s-ar putea, dl Băsescu s-ar desemna premier pe el însuși. Ce-i drept, dl Băsescu are o viteză în plus față de toți cei trei candidați la funcția de premier – dintre care cel mai rapid în sondaje e taman cel mai în vârstă, adică dl Stolojan (37%) urmărit cu invidie de dl Geoană: "Stolojan nu va fi premier nici dacă PD-L ar câștiga alegerile". Valabil și pentru dl Geoană. Președintele a refuzat alte precizări privind formula de guvernare și viitorul premier – în afara opțiunii pentru o guvernare de dreapta "din cel puțin două partide" și cu un premier politic și nicidecum tehnocrat. Ia să vedem! Caietul de sarcini ar corespunde la fix cu Alianța PDL-PNL și un premier ca Blaga. Această imagine de coșmar pentru PSD i-a împiedicat pe liderii partidului să se bucure de marja de eroare din sondaje și de criza din economie care i-au adus pe primul loc obligându-i să-și sporească vigilența: primarul Mazăre nu-și mai scoate casca din cap de teamă să nu i se risipească neuronii și procentele. Dl Băsescu e însă "relativ optimist" și în privința crizei și în privința formării viitorului guvern "până în 24 decembrie". Așadar, de Crăciun ne vom lua rația de schimbare: discutăm cu porcul pe masă. 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.