Martie a început, ca întotdeauna, cu Babele drept care pe micile ecrane s-au auzit bocete, cobeli și căinări având ca subiect sănătatea președintelui Băsescu și boala pe el. Aveau și Babele dreptate: prea a tăcut ca Sfinxul din Bucegi. Din câte s-a înțeles de la partea vătămată, virusul care a declanșat epidemia mediatică l-a atins întâi pe dl Geoană făcându-l să delireze și să promită pesedeilor că, fiind pe locul doi în stat, va deveni curând președintele țării prin abandonul medical al dlui Băsescu. Dacă nu chiar prin alte metode – care devin apoi enigme. Conform ritualului, Vadim a săpat groapa pacientului, prezentând un certificat atât de plin cu boli fatale încât ajungeau pentru trei președinți condamnați la dispariție. Toaleta funebră a fost asigurată de presă – unde dl Băsescu a fost ras, tuns și privegheat (după datină) două zile și două nopți înainte ca aceasta să părăsească, nu fără regretele de rigoare, subiectul. Și poate că n-ar fi făcut-o nici atunci dacă subiectul nu pleca în vizită oficială în Kazahstan unde, între altele, încearcă să recupereze cele 600 milioane de dolari pe care Rompetrol le datorează statului român și care s-au expatriat grație dlui Patriciu. Așa face dânsul un serviciu. Dl Băsescu a plecat iar boala s-a mai retras mai ales că dl Geoană a primit confirmarea pe post de la PSD – deși prezența sa pe locul doi în stat reprezintă mai degrabă o amenințare: nu știi când îl apucă o vizită secretă la Moscova ori se varsă în Deltă. PSD n-a vrut să piardă președinția Senatului scoțând-o la vot unde i-ar fi înhățat-o PD-L așa că l-a păstrat pe dl Geoană aruncând fișa medicală a partidului (care pierde zilnic în greutate) în cartierul Cotroceni. Astenia de primăvară a cauzat pierderi de energie și în sectorul omonim unde diverși experți au acuzat „contradicția“ puterii actuale: adică îl criticau pe Geoană că se duce la Moscova să capete energie și uite că acum guvernul negociază cu Gazprom! Mă rog, cine nu sesizează diferența între a te duce pe furiș la Moscova să-i oferi ceva – și faptul că Moscova vine la tine și-ți face oferte, nici n-o merită. Confuz s-a dovedit și dl Videanu: cică Gazprom a negociat cu Transgaz, nu cu România. Transgaz e însă societate de stat. Dacă ditai ministrul economiei nu percepe identitatea dintre o societate de stat și stat, înseamnă că vidul său onomastic se confirmă. O fi dat deja Transgaz (cel la care râvnea dl Patriciu) altcuiva? Ori l-a pus în coș să-l dea mâine la Cocoș? Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info












