Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Bref
Home Bref
Zoon politikon
Cum 1 decembrie a picat în toiul campaniei electorale, președintele Băsescu a consemnat în mesajul său că „Ziua Națională ne surprinde dezbinați“. De fapt,...
Avertismente
Cu două săptămâni înaintea votului, dl. Băsescu a ieșit la declarații înviorând astfel o campanie în care USL, ambetată deja de victorii, împărțea „frățește”...
Publicitate
Consiliul European n-a reușit să finalizeze bugetul 2012-2020 așa că negocierile se vor relua în ianuarie. La pauză însă, România a obținut câteva puncte:...
Zona neuro
După ce INS a anunțat scăderea economică dramatică din acest an – previzibilă, de altfel: de unde să crească economia? Din secetă? Din criza...
Declarația
După trei luni în care a păstrat tăcerea gândind că astfel o să-ți placă ție, dulce Românie, președintele Băsescu a făcut o declarație de...
Întâlnirea
Deși prezența la vot a fost mai slabă ca altădată iar diferența dintre învins și învingător a fost sub un procent, protagoniștii prezidențialelor americane...
Prejudicii
Iar au făcut-o lată: Senatul dlui Antonescu a votat (în absența acestuia, firește) împotriva revocării dlui Mircea Diaconu din funcția de senator pentru care...
Rectificări
Potrivit unui raport GeoPol, USL ar fi „zguduită” în interior de scandalul plagiatului premierului, de eșecul referendumului, de rateul Oltchim, de rețeaua Dragnea, de...
Anticipație
Premieră în SUA: președintele Obama a votat anticipat cu 12 zile înaintea scrutinului prezidențial. I-o fi fost teamă să nu apară ceva între timp...
Competențe
Se cam apropie scadența pentru aventura Ponta. Nu la alegeri unde USL are cheag ci la bugetul viitor, unde potrivit FMI, vom avea o...
















