Criza din USL a început ca o parodie: Ponta și Antonescu vor să divorțeze, lung prilej de vorbe și de ipoteze, unii spun că Ponta singur e de vină, alții c-Antonescu a cătat pricina – și riscă să se termine ca un epitaf: s-au săturat de bine. Ponta a declarat că și după despărțire îi va aștepta pe liberali să se întoarcă oricând căci „nu mă vor găsi recăsătorit”. Păi, e deja. Nu era mai simplu să numească miniștrii liberali desemnați de Crin și să voteze în Parlament cuplarea ministerului de Interne cu postul de vicepremier pentru Johannis? Se rezolvă într-o zi. Dar „Ponta ori înțelege greu ori uită” a observat Crin. Ori amândouă. După care se victimizează: „nu mi-e ușor să suport atacurile lui Crin”. Atunci de ce nu l-a sunat să termine bâlciul? Dl. Antonescu a anunțat că dacă Ponta nu reacționează, marți seara PNL decide ieșire de la guvernare și „dacă se rupe USL, guvernul Ponta e ilegitim și premierul trebuie să demisioneze” amenințând că la toamnă Johannis va fi premier – după ce câștigă prezidențialele: „adică nu mi-a fost frică de Băsescu și mi-e frică de Ponta? E comic”. S-ar putea să nu fie același lucru. În câteva ore, pe gardul sediului PNL apărea o inscripție uriașă: „Crin prezidențiabil dictatoriabil”. Dl. Ponta a zis însă că el nu e demisionabil și că „sper ca până marți să găsim o soluție”. Soluția e pe nasul său. Între timp, liberalii povestesc prin ce-au trecut așteptând „eliberarea” (cum declama Mircea Diaconu) de sub jugul socialist. A fost greu, ce mai! Au avut bani și funcții dar niciun pic de mulțumire sufletească. Ba chiar era să le piară și identitatea: „vicepremierul Florin Georgescu din primul guvern Ponta ne-a și spus las' că vă înroșiți pân' la Crăciun” a mărturisit dl. Vlad Nistor iar dl. Puiu Hașotti a povestit cum, opunându-se ei la legea amnistiei un important lider teritorial PSD „a țipat la noi: vreți să ne băgați în pușcărie?”. Ei, acum a zburat Puiul cu ața! Când era ministru, dl. Hașotti a participat el însuși la un miting de susținere a unui primar reținut pentru corupție. Așa că opoziția a întâmpinat cu răceală anunțata venire a PNL în fruntea ei și chiar în locul ei iar Crin le-a replicat dlor Blaga și Tomac că „ei au a se spăla de păcate, nu eu”. El e imaculat. Dl. Băsescu l-a mirosit imediat iar Ponta l-a scuturat: „suntem împotriva lui Băsescu, sau nu? Vrem să guvernăm împreună sau stăm și criticăm?” – căutând-o cu lumânarea: „Băsescu este un personaj politic mort”. Ei, nu e nimeni perfect. Dar când s-a întâmplat?
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















