Paturi

Reforma paturilor declanșată prin închiderea sau comasarea a 67 de spitale s-a produs ca după manual. Capitolul „cum nu trebuie să se facă un lucru care e necesar“. Respectiv, cum se transformă o intenție bună într-un iad, transformare care nouă ne-a reușit întotdeauna. Se știa de la începutul anului că sunt spitale care de fapt nu vindecă bolnavii ci doar îi cazează când cad la pat, ținându-i în frig, foame și fără medicamente dar dându-le iluzia că sunt îngrijiți. Ei bine, normal era ca premierul Boc, ministrul sănătății, dl Cseke Attila, și toți subalternii acestora să pregătească serios această acțiune. Întâi, făcånd în mod transparent lista spitalelor respective și explicând pentru fiecare caz în parte motivele închiderii – ca să nu ne trezim cu spitale performante pe listă (precum cel de Cardiologie din Tg. Mureș) și cu bănuiala că lista s-a făcut pe pile. Apoi, trebuiau oprite din timp internările (ca să nu mai asistăm la evacuarea bolnavilor în cărucioare sau pe targă) concomitent cu anunțarea locurilor unde sunt repartizați medicii și asistentele medicale – ca să nu-i vedem buimăciți și neștiind ce-i așteaptă. În fine, trebuia precizată imediat destinația acestor unități, cu motivarea necesară și cu accent mai degrabă pe transformarea lor în policlinici (pentru a trata bolnavii prevenind internările) și abia apoi în aziluri pentru bătrâni. În loc de o acțiune serioasă, bine pregătită, am avut tăceri suspecte urmate de asalturi asupra spitalelor și de protestele localnicilor: nu ne luați spitalul! Și astfel intenția de corectare a unei rețele sanitare găurite și ineficiente s-a transformat, în percepția publică, într-un fel de atac terorist asupra spitalelor cu civili. Ministrul Cseke a tăcut ratând mediatic această acțiune și lăsând impresia că și Ministerul Sănătății ar merita transformat într-un azil de bătrâni. Dacă nu cumva este deja. Dacă pacientul român a fost pus să exerseze în postul Paștelui îndemnul cristic: ia-ți patul tău și umblă, pacientul economic este, după opinia dlui Franks, „în revenire“. Premierul a mărturisit prin urmare (la TVR) că se comportă în fiecare zi de revenire la guvern „ca și cum ar fi ultima zi de mandat“ având convingerea că se află „de partea bună a lucrurilor“ și că, în consecință, PDL „are prima șansă“ în 2012: „ce motive ar avea românii să-i voteze pe Ponta și Antonescu?“. N-au motive, dar au nostalgii și vor regrete. Nu le luați și spitalul ăsta! Câți nu stau în pat cu dușmanul?Tia Serbanescu