Ultima lună de vară. Cine nu vrea o vacanță gratis? Avându-l drept cap al răutăților pe Remus Cernea, deputații Costică Canacheu, Ovidiu Iane și Ninel Peia s-au dus în Taiwan, țară cu care România n-are relații diplomatice – unde, cu steagurile pe masă, au discutat, cică, despre relansarea relațiilor economice. Așa susține Cernea: că s-au dus pentru România. Problema e că România nu le-a dat niciun mandat celor patru mititei care s-au dus mai degrabă la pomană, pe banii gazdelor. Ce i-a zis Peia lui Iane: ia-ne, nene, în Taiwan, dacă nu dăm niciun ban. Deplasarea celor patru minori a speriat PSD. Dacă se supără China? De-abia a fost Ponta acolo oferind parteneriat strategic (tot fără mandat) și vine Cernea să strice idila? Așa că MAE s-a repezit să-și ceară iertare de la noul licurici mondial, dl. Zgonea a fugit la ambasadă să ceară pardon, iar dna Firea Pandele, șefa PSD Ilfov și nevasta primarului din Voluntari, unde se află un cartier chinezesc profitabil, și-a cerut și ea iertare de la China pentru că Ninel Peia s-a dus unde nu trebuie. Văzându-i cum tremură, Chinei i s-a făcut milă: „să nu se mai repete“. După care pet-show-ul s-a mutat la torționarul Vișinescu, fost șef al închisorii din Rm. Sărat, (unde au pierit nenumărați deținuți politici) la fel de turbat și acum când a fost dat pe mâna justiției. Mai bine mai târziu decât niciodată. Acești indivizi merită să plătească măcar la bătrânețe. De ce procesul nu s-a făcut mai devreme? Din complicitate (inclusiv internațională) cu sistemul represiv comunist. De ce acum? ?ê?£i cum de toată media (inclusiv a securistului Felix) e unită împotriva torționarului? Nu se știe – mai ales că reacțiile la deconspirarea securității și la condamnarea comunismului nu indicau o clasă politică dispusă să-și condamne ereditatea maladivă. Ce s-a schimbat între timp? E un demers serios sau o demonstrație mediatică? Mai ales că la RTV a urmat un torționar, Ioan Chertiție, care a făcut o spovedanie de operetă. Costumat în milițian, cu bastonul în mână, acesta și-a rostit monologul: „nu mi-era milă de nimeni, ne simțeam stăpâni pe timp, am ajuns dependent de bătaia pe care o dădeam, era o satisfacție extraordinară“ – după care și-a schimbat costumul: „masca de ceară a milițianului s-a topit“. Cu asemenea abordări, procesul ar putea fi ratat acum din cabotinism și din duplicitate. Nu e interesant că în același timp avem nenumărați informatori parlamentari, directori și ofițeri de opinie? Oricum e un test: să vedem unde se opresc.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















