Plici

Întoarse cu minţile odihnite din vacanţă, PSD, PRM şi PD au anunţat încă din vestiare, de la cântare – ca să se vadă ce grele sunt – că vor moţiune de cenzură la adresa guvernului. Asta, aşa, ca să-şi vândă biletele. Teoretic, nu au timp de acţiune iar practic, nu au interes. Singurele cu adevărat interesate de căderea guvernului Tăriceanu sunt PD şi PLD (Stolojan) – deşi acesta din urmă riscă să-şi piardă viaţa parlamentară în alegerile anticipate. Din acest motiv, dărâmarea guvernului poate fi considerată ultima dorinţă parlamentară a PLD şi prima dorinţă a PD. Dl Boc a anunţat că democraţii votează orice moţiune de cenzură a PSD sau PRM cu ochii închişi (intrând astfel în coaliţia celor -322-), numai să-i scoată pe liberali de la putere. Problema e că lumea s-a cam plictisit de placa asta: de trei ani încoace vorbim de anticipate dar amânăm alegerile europarlamentare. Probabil că şi anunţul moţiunii de cenzură ţine de strategia de lansare a noii săptămâni politice: dacă faci o asemenea declaraţie duminică, ai toate şansele să apari luni pe prima pagină. Chiar şi Vanghelie, care vrea primăria Capitalei, a învăţat şmecheria numai că vinde subiecte atât de prăfuite, încât nu prinde nici măcar ultima pagină. În plus, la primăria Capitalei există şi alte cereri. Dl Silviu Prigoană, cunoscut antrepenor de firme de salubritate, şi-a anunţat disponibilitatea de a deveni primar general, dar numai şi numai la cererea publicului: să iasă bucureştenii în stradă, la mitinguri şi să-l ceară de primar – adică să-l peţească, după tradiţie – iar toate partidele, la unison, să renunţe la propriii candidaţi şi să-l susţină pe dânsul. Unicul. Bucureştenii ar avea astfel de ales: aut Prigoană, aut nihil. Nu de alta dar dlui Prigoană îi displace competiţia cu prietenii şi îi repugnă -circoteca- confruntărilor cu adversarii, -de genul finalei electorale dintre Videanu-Vanghelie-. Ei, poftim! Câtă salubritate! Şi cât orgoliu. Dl Prigoană vrea ditamai funcţia – fără licitaţie. Pentru cineva care-şi bazează reputaţia şi popularitatea pe -circoteca- divorţurilor la tv unde a lansat şi arma conjugală (pliciul), această subită pudoare politică reprezintă o contradicţie în termeni. Să înţelegem că viteazului Prigoană nu-i plac decât confruntările cu nevasta? Şi că în fiecare capitalist pragmatic şi eficient zace uneori un director socialist care vrea monopol şi unanimitate? Şi, mai ales, mare publicitate. Omul care a făcut din rahat – plici şi din gunoi – avere, vrea să facă şi din alegeri – numiri dovedind o cinică naivitate: cum şi-o fi închipuind dl Prigoană că partidele renunţă la propriile interese de dragul cămăşilor sale negre?