Ultima zi a actualei sesiuni parlamentare – sesiune istorică, în felul ei, prin decizia isterică de suspendare fără temei a preşedintelui României – s-a dovedit cea mai aglomerată. Parlamentarii au amânat, precum elevii chiulangii şi leneşi, pentru ultima clipă toate materiile restante: vreo două moţiuni, legea pensiilor, votarea preşedintelui TVR şi a celorlalţi doi membri ai C.A. al TVR pe care-i separaseră de plutonul favoriţilor – plus preşedintele CNA unde PSD, care a vrut să-i păcălească pe liberali luând (după TVR) şi şefia CNA, a trebuit să respecte împărţeala iniţială lăsând-o PNL. Cum moţiunile ridicau numai probleme financiare, interesul s-a mutat pe legea pensiilor care, impusă de PSD, a fost preluată, votată şi transformată de premierul Tăriceanu într-un succes al Guvernului. De bine ce declarase iniţial că mărirea punctului de pensie şi dublarea pensiilor agricole sunt imposibile, premierul a explicat la TVR că -după şapte ani de creşteri economice record ne putem permite să redresăm situaţia pensionarilor- întrucât -economia ne permite- iar -eu nu fac niciun gest care să pericliteze bugetul-. Măi, să fie! Dacă-i aşa, de ce premierul n-a anunţat mărirea pensiilor înaintea PSD? Şi de ce a declarat iniţial că este imposibilă? Problema resurselor financiare este însă mai complicată: s-a dovedit că deşi avem venituri mari dintr-o creştere economică record, premierul a recurs şi -la alte măsuri care ating latura de solidaritate-, respectiv -vom introduce o contribuţie mai mare pentru fondul de pensii la cei care au salarii mari, peste cinci salarii medii-. Adică-i taxează pe cei care muncesc mai mult şi câştigă mai bine! Penibil pentru un liberal! Cum vine asta? La plată suntem solidari, la câştiguri solitari? Dacă voiau bani în plus, n-aveau decât să-i ia din bugetul gri, acela din care s-au plătit referendumul aiuristic, puzderia de consilieri, sumedenia de agenţii care căpuşează Guvernul, plimbările peste hotare, scutirea de datorii a 34 de întreprinderi – şi toate celelalte vicii care toacă bugetul dar măresc burţile şi poponeţurile aleşilor şi numiţilor patriei. De ce să dăm tot în cei care trag? Şi de ce n-or fi pus taxă de solidaritate pe propriile comisioane? Asta în caz că ştiu ce înseamnă solidaritatea – altfel decât împotriva preşedintelui care a păţit-o din nou din pricina Elenelor inimii sale. Mezina sa, frumoasa Elena Băsescu, trăieşte o idilă toridă cu fiul dlui Hrebenciuc, pe care preşedintele însuşi îl considera luna trecută şobolanul rozaliu al politicii actuale. Ce chestie! Hrebe senior îl suspendă pe tată, Hrebe jr. – pe fată. Ce naşte din şobolanul rozaliu, Băsescu mănâncă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















