Vin creditorii! Delegația FMI se va întâlni cu debitorii pentru a evalua îndeplinirea acordului preventiv semnat anul trecut și din care guvernul Ponta n-a realizat nici un sfert din angajamente. Au fost alte priorități: trântirea guvernelor, alegeri, suspendare, iar alegeri. Când să te mai ocupi de companiile cu pierderi? Așa încât premierul va cere FMI o păsuire până la toamnă oferindu-i în schimb o propunere-surpriză: un proiect-pilot (proiect-copilot, mai exact) pe circuitul pâinii în natură unde va reduce TVA la 9% ca să vadă ce se întâmplă. Scade evaziunea ori nici nu se sinchisește?
Monitorizarea se va face pe tot anul și „pe tot lanțul, ca să nu se rupă undeva” și să scape străini în curte: „să nu ne trezim că și cozonacul e pâine și că toate sunt pâine în România”. Aș! Toate sunt circ. Experimentul pare interesant iar domeniul e vast: evaziunea fiscală din pâine, sub toate formele ei de manifestare, indiferent de culoare, proveniență, compoziție sau greutate, atinge cifre-record. S-ar putea spune că e cultivată mult mai intensiv decât grâul și nici nu depinde de secetă. Drumul lung al pâinii către casă hrănește pe parcurs o sumedenie de firme fantomă și de afaceriști de top și conține o mare doză de solidaritate (sau complicitate) involuntară în fiecare dumicat. Mănânci și plângi, vorba poetului, căci până și pâinea te înșeală. Dar e rentabilă. Să facem pâine, nu război – deși pare greu de crezut că FMI va fi de acord cu proiectilul-pilot căci creditorii nu prea consumă pâine ci debitori pe pâine. Dna ministru Grapini a trecut însă la un nivel superior, de la gură la cap, și vrea să reintroducă impozitul forfetar începând cu frizeriile și coaforul – servicii la care s-a gândit și senatorul liberal Roșca Stănescu (Deleanu, pentru fostele servicii) recunoscând că „desființarea ANI e în programul USL alături de alte instituții, DNA, CNA și altele, care trebuie desființate, coafate sau restructurate”. Lista completă a victimelor a dat-o col. Dogaru anul trecut. Concret, ANI, CCR, DNA, CSM trebuie desființate și apoi coafate ca să arate bine la înmormântare. În fond și USL e PCR autrement coiff. S-au săturat uslașii de ANI ca de mere acre: adică de ce să afle toată lumea ce avere au, ce rubedenii își căpătuiesc și câte sinecuri cumulează? La coafor cu ANI! La coaforul Perla, să fie împușcată împreună cu suratele ei, așa cum s-a mai întâmplat. Atunci a tras un nemernic de la Interne, acum trag „liberalii” Becali și Roșca. Roș ca cărămida, vorba lui Goga.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














