Home Bref Punguța cu doi bani

Punguța cu doi bani

DISTRIBUIŢI

S-a comentat mult (și pe un ton amar, îndurerat) pe tema pomenilor electorale unde pensionarii s-au călcat în picioare (la propriu) pentru pungile cu ouă, cozonaci și ulei împărțite de partide cu ocazia sărbătorilor. Sigur că e jenant și dureros să vezi oameni în vârstă luptând cu disperare pentru o pungă sau un tichet pentru mici și bere. Când trăiești însă dintr-o pensie de câteva milioane sau din ajutoare sociale, bătălia pentru pungi e de înțeles. Ce te faci însă cu cei bine hrăniți, bine plătiți, bine situați, care își iau pomenile singuri în fiecare zi? Și care nu iau o pungă ci direct case, terenuri, posturi, mașini? Marii pomanagii nu sunt cei care aleargă după punguța cu doi bani – ci lacomii care iau cu TIR-ul. Magistrații noștri (ca și unii parlamentari) și-au luat locuințe de serviciu (deși aveau case în Capitală) și s-au bucurat la "chilipirul" banilor de chirie (800 de euro pe lună) deși au, slavă Corupției, salarii de excepție și pensii de colecție. Ba chiar au început să revendice (direct în sălile de judecată) sporuri salariale suplimentare pentru stressul și confidențialitatea aferente meseriei. Premierul Tăriceanu a plasat deja aceste pretenții "dincolo de limita bunului simț" dar asta n-a oprit deloc robele din procesele lor indecente. Eleganții diplomați din MAE nu s-au jenat nici ei să consume fondurile ambasadelor fără a se osteni să le justifice. Alții au primit pomană terenuri la șosea printr-o trecere rapidă și festivă din domeniul public în cel privat. Prin comparație cu cadourile deșănțate pe care și le fac neîntrerupt "eroii de succes" ai patriei, respectiv odraslele partidului și ginerii securității, pungile pentru săraci nu sunt decât niște biete zgârciuri azvârlite din mers. Excesele pomanagiilor de lux s-au cam răzbunat: îmbuibați peste măsură și îmbătați de propria putere, candidații au început să facă urât. Unii s-au dezbrăcat în afișele electorale, alții au început să umble cu elefanți pe stradă și chiar să-și ia alegătorii în balon: PNL Mehedinți a pregătit un balon cu nacelă pentru cei care vor să vadă Turnu Severin de sus. Dacă tot au ajuns la Jules Verne, poate le oferă și o călătorie spre centrul pământului. Asta după ce și-au luat pentru sine Castelul din Carpați. June înflăcărat, dl Boureanu a făcut teoria chibritului pe cutii și pe brichete: "Băsescu și Stolojan recomandă Boureanu – președinte C.J. Argeș". Și dacă-l recomandă, ce? Iar umblați cu Pile, Cunoștințe, Recomandări?

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.