După ce dl Isărescu, "îngerul nostru păzitor" (cum i-a zis dl Geoană), a prezentat criza Parlamentului, a venit rândul premierului Boc, îngerul nostru exterminator, să-i prezinte măsurile anticriză. La prima vedere, măsurile anticriză par mai degrabă măsuri antieconomice: o taxă fixă și arbitrară pune perna pe gura IMM-urilor (în loc să le lase să respire și să mai preia din șomeri) iar "taxa de solidaritate" care urmează să impoziteze toate salariile mai mari decât al președintelui este complet sărită. Una e legea salarizării unice a bugetarilor (pe criteriul competenței) și alta e să retezi toate salariilor ce trec de capul președintelui. Asta ar fi taxa de solidaritate cu dl Băsescu – ceea ce sună mai prost decât patul lui Procust – și riscă să întoarcă și măsurile anticriză împotriva acestuia precum s-au întors și ultimele secvențe "anticorupție". Spectacolul e cunoscut: asupra dlui Băsescu se aplică deja procedura standard folosită (și în '96, 2000, 2004) când se pregătește alternanța între aripile care-și dispută puterea și averea țării din '90 încoace (și chiar dinainte). O fi dl Băsescu la servicii – dar primește retururi atât de puternice (imparabile, uneori) la fiecare lovitură încât președintele pierde pe serviciile sale (pe care le-a supraestimat și supralăudat) punct după punct și set după set. Cazurile Popoviciu și Becali atribuite dlui Băsescu s-au întors împotriva sa prin concursul larg și luxos al apartamentului din Băneasa al Ioanei Băsescu și prin bădărănia din Agigea a fratelui Mircea Băsescu. E greu de spus în asemenea condiții dacă dl Băsescu declanșează aceste atacuri cu ricoșeu calculat sau ele vin pe altă țeavă. Crin Antonescu a și acuzat "clanul Băsescu" și PD-L că "au adus pentru prima dată la vedere în structura de vârf, în structura guvernamentală interlopi care nu au fost încă săltați". Dl Antonescu se contrazice. Cum n-au fost încă săltați dacă sunt deja în structura de vârf? Cât să mai salte? Iar minciuna e că nu-i "pentru prima dată" și nici pentru ultima ci e de lungă durată – de Vanghelie confirmată: "pe dl Geoană îl va aștepta soarta că va trebui să stea 10 ani la Cotroceni". Almanache delirează. Zece ani la rând e prea mult pentru orice politician român. Niciunul nu are stofă să reziste zece ani la moliile puterii. După câțiva ani intră definitiv în sistem de unde iese așa cum a intrat: sub tirul încrucișat al manipulărilor unde băieții răi luptă de zor cu ceilalți băieți răi. Băieții buni sunt excluși.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















