Astăzi se judecă recursul lui S.O. Vîntu la decizia arestării sale preventive pentru 29 de zile. Cum între cei trei judecători care-i decid (sau nu) eliberarea se numără și dna Viorica Costiniu, un vot este asigurat – mai ales că soțul acesteia tocmai s-a pensionat după ce a fost surprins slujind rețeaua interlopului Voicu. În fine, nu e nimeni perfect. Cel care a completat stenogramele unde Vîntu dovedea „o insistență infracțională evidentă“ în a-l finanța pe condamnatul Popa a fost dl Harnagea, fost șef al SIE în timpul imploziei FNI, care i-a adus acuzații de-a dreptul alarmante: acesta susține că în 2000 a primit un raport din care reieșea că el însuși plus câțiva ziariști și afaceriști indezirabili se aflau pe lista de lichidare a lui Vîntu care căuta să tocmească interlopi. Într-o casetă, doi interlopi descriau metoda: îl urmăreau pe Harnagea „și la semafor țac-țac-țac!“. Secvența pare turnată la Moscova unde asemenea asasinate constituie o practică obișnuită – ceea ce, dacă spusele dlui Harnagea sunt adevărate, ar indica și direcția din care bătea Vîntu. Raportul de care vorbește dl Harnagea ar trebui să se afle la SRI – dar cum acolo a venit dl Radu Timofte, prieten cu SOV, sunt slabe speranțe să mai existe. Și nici Radu Timofte nu mai există spre a-l dezminți. Urâtă poveste! Culmea e că și mogulașul Dan Diaconescu, a cărui victimizare de după arestare a fost complet eclipsată de arestarea lui Vîntu, a mărturisit că acesta l-a amenințat cu moartea fiindcă a încălcat ordinul de a-l susține în campanie pe dl Geoană – caz în care situația se rezolva în mod fericit, lucru anticipat de SOV în stenograme: „luni toată lumea râde, cântă și dansează“ și „se pupă pe gingii“. După cum se știe, luni s-au șters pe bot. Între timp, criza a mers mai departe iar PSD și PNL și-au făcut „guvernul de criză“ unde printre salvatorii nației figurează dnii Ponta și Johannis (premieri), Niță, Dragnea, Ilie Sârbu, Vosganian, Fenechiu, Mariana Câmpeanu, Corlățean. Ne-am lămurit. Cât despre criză, „matematica e simplă“ a zis dl Țiriac: dacă SUA iese din criză anul ăsta, peste câteva luni ies Germania, Franța și Anglia, după alte luni ies Italia, Spania și după alte câteva luni ies țările estice, între care și noi. Prin urmare, dacă SUA scapă de criză anul ăsta, am scăpa și noi într-un an-doi. Dacă însă America nu iese din criză anul ăsta, toate etapele se amână și noi ieșim din criză peste vreo cinci-zece ani. Și nu mai găsim pe nimeni.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














