Crima de la Giurgiu căreia i-a căzut victimă sportivul american a relansat dezbaterea despre relațiile oculte dintre politicieni, interlopi și organele lor vitale (poliție și justiție). La nivel înalt relația se regăsește într-o formulă mai pretențioasă – politic, bussines și lege – care crează averi prezumate a fi dobândite licit prin Constituție și miliardari cu aere de play-boy pe care-i vedem la tribunale numai când divorțează. Au fost și excepții – rețeaua senatorului PSD Voicu- cu câteva nume mari care au confirmat regula: pierzi o bătălie, câștigi războiul. La nivelul de jos, relația se regăsește în cluburi rău famate și la petreceri deocheate unde senatorul, interlopul, polițistul și judecătorul chiuie laolaltă cu maneliștii. Surprins la aniversarea baronului interlop Butoane din Giurgiu, senatorul Măgureanu, care a ajuns între timp în UNPR (după ce-a traversat PNL și PDL) și-a explicat prezența în stil umanitar: e prieten din copilărie cu Butoane, îl știe de când era butonaș și a fost dus pe sus de niște cunoscuți „ca să facă fală“ sărbătoritului care nu e deloc interlop din moment ce n-a avut probleme cu justiția. Și nici n-o să aibă: clanul giurgiuvenilor vrea să limiteze cazul la un singur vinovat (fără cazier) și să-i scape pe ceilalți. Nu apăsați pe butoane că iese război. Primarul Iliescu (PNL) care susținea și el că Giurgiu n-are interlopi ci doar niște găști tradiționale care practică proxenetismul și contrabanda, a mărturisit că nu-i cunoaște și n-a vorbit niciodată cu alde Butoane. A auzit de ei, dar nu i-a văzut. Ce-i drept, mai bine să nu-i întâlnești. Chiar și soția celui arestat a sărit să-i apere („Butoane n-are nicio legătură, nu vă mai legați de ei“) iar avocatul acestuia, Emil Vucă, având de ales între funcția din PSD și „apărarea criminalului“ (cum l-a somat dl. Ponta) l-a preferat pe agresor. Butoane însuși a intervenit telefonic la OTV unde s-a victimizat: „Ai ceva cu mine? Vrei să mă șantajezi? Care clan? Am fost condamnat cu ceva? Vorbiți numai prostii! Eu n-am jignit pe nimeni în viața mea. Ce te ții de capul meu? Vezi că te înjur acuma!“ Bine că Butoane n-a trecut totuși la amenințări cu moartea și la blesteme cum fac omologii săi din clanurile tv. Aceasta fiind lumea în care trăim, nu-i de mirare că liderul țărănist Ion Diaconescu a părăsit-o, la 94 de ani, după ce se retrăsese din viața politică de zece ani. A fost ultimul politician care nu putea să mintă. Dacă nu și singurul. Odihnească-se în pace.
Tia Șerbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













