Proaspăta laureată a premiului Nobel pentru literatură, scriitoarea germană Herta Müller, originară din România (unde a trăit până-n ‘87), a recunoscut că „în România lumea nu prea mă place… pentru că spun lucruri care deranjează“. Are dreptate. Când scrii despre dictatura comunistă din România și declari apoi că „fosta nomenclatură și serviciile secrete și-au împărțit țara și se servesc reciproc“ – n-ai nicio șansă să fii apreciat în România nici dacă ai fost nominalizat la premiul Nobel și nici dacă l-ai luat.
În loc să-i fie recunoscătoare Hertei Müller pentru talentul ei special care a transmis lumii suferințele prin care a trecut, România a ignorat-o pe Herta Müller, la fiecare din vizitele sale. Singura excepție fericită aparține TVR prin emisiunea dnei Marina Constantinescu. În rest, când n-a fost ignorată sau transformată brusc (după Nobel) în „româncă“, Herta Müller a fost escortată: de dna Mociornița (în emisiunea lui Stelian Tănase) care o povățuia să se împace cu trecutul sau de C. T. Popescu care a bruiat conferința de presă a laureatei, transmisă (de Realitatea TV) de la Berlin. Nu puteau să ne lase cu Herta Müller fără supraveghetori? Deși a mărturisit că n-a citit nicio carte a Hertei Müller, C. T. Popescu a criticat premiile Nobel pentru componenta lor politică reproșându-le astfel că s-au oprit asupra scriitoarei. Este adevărat că premiile Nobel (și nu numai) au un algoritm politic care produce adesea nedreptăți. Dar cu ce sunt vinovați cei care l-au primit? Și dacă norocul a răsplătit de data asta mărturia Hertei Müller despre ororile din România, de ce să nu ne bucurăm? Fiindcă ne-am împăcat cu ele – ceea ce ne-a făcut disponibili pentru toate ororile? Fiindcă zgândăre complicități și continuități vinovate? „Singurul merit românesc din cărțile dnei Müller este al lui Ceaușescu“ a zis C. T. P. fără să glumească. Dacă nu era Ceaușescu adică, mai scria ea cărțile pe care le-a scris? Mai lua ea premiul Nobel? Bolnav raționament! E ca și cum ai spune că Hitler are mari merite pentru capodoperele despre Holocaust. După care C. T. P. s-a întors la el însuși: nu vrea premiul Nobel (ce ușurare!) iar dna Müller are discurs politic, uite, n-a vorbit despre literatură, despre mentorii săi, despre România – drept care transmisiunea directă s-a și oprit. Ce rost avea – dacă Herta Müller spunea ce vrea ea și nu ce vrea C. T. Popescu? Și pentru așa ceva cei de la Realitatea „vor respect“? Dar ei respectă ceva?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
