Sacii

Luni la miezul nopții expiră termenul la care trebuie să se semneze contractul pentru Oltchim dar deși D.D. „a rupt tăcerea“ zilnic, iar premierul a spart-o seara, deznodământul nu se întrevede.  Avem doar concluzii: „este o lecție de învățat“ a zis dl Ponta precizând că „nu s-a găsit un pețitor bun pentru Oltchim“. Prima lecție: n-ai pețitor, nu scoți mireasa în târg. Oprești nunta înainte să înceapă beția și scandalul. Analistul Blănculescu susține, însă, că este vorba de „o privatizare imposibilă, cu soluții imposibile“ unde D.D. a avut totuși un rol pozitiv căci „a blocat o procedură de privatizare care putea naște monștri și putea să aibă un sfârșit tragic.“ Tot răul spre bine, cum ar veni: mai bine o comedie decât o tragedie. Dar dacă a ajuns D.D. să ne scape de monstrul pregătit de dl Ponta, atunci e de jale. Mai rămâne să aflăm cine e monstrul sacru din spatele lui D.D. care pretinde că poate salva Oltchim. În ciuda unor „exclusivități“ oferite de diverși clarvăzători pe toate canalele, misteriosul investitor  își păstrează anonimatul. Realitatea TV a aflat însă că e tot din Rusia și se numește DIP SOV Group. Interesante inițiale! Dar cam sumbre.  În România, DIP înseamnă Dan Ioan Popescu, ctitorul contractelor păguboase cu băieții deștepți, SOV știe toată lumea cine e și unde se află iar Group nu ne spune nimic. Dacă era GRIVCO era totul clar. Așa, este un grup de interese, adică nimic nou. Cert este că inițialele (DD) care se brodează pe scenariile actuale schimbă zilnic costumația acestui dandy ghebos al petrochimiei: acesta a promis că luni va scoate de la bancă 2-3 mil euro în saci și va plăti salariile celor de la Oltchim, chiar de va fi să i se refuze contractul. Să vadă Ponta că are bani cu sacul. Drept care cei doi, sacul și peticul, – s-au somat reciproc. Ponta l-a somat pe D.D. să scoată banii iar acesta l-a somat pe premier „să-mi ia banii în 48 de ore!“. Altfel, îi cară singur: „îi arăt banii cash în piața Victoriei“. Ce e cash ca valul trece – dar secvența cu sacii cărați la Oltchim și împărțiți la salariați – asta dacă nu sunt furați pe drum ! – rămâne antologică și are ceva de film indian. Coloana sonoră e asigurată: cică negocierile s-au purtat pe muzică de Tudor Gheorghe. Ca să fie și ceva autentic. Aceasta este țara mea – unde clima și politica riscă să erodeze peisajul: „PDL va sta mulți ani în deșert“ – a prezis dl Ponta. În deșertul roșu, adică în România condusă de USL. Este o descriere destul de exactă a propriei guvernări. Necazul e că nu stă numai PDL în deșert, ci toată țara.

Tia ?ê?£erbănescu