Acasă Cultură Virtuțile științelor umaniste

Virtuțile științelor umaniste

DISTRIBUIȚI

Convorbire dr. Ștefan Colceriu, cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”

Ziua de 26 septembrie este dedicată celebrării limbilor europene, manifestare ajunsă la cea de a XI ediție,spre a atrage  atenția asupra bogăției lingvistice europene, pentru cultivarea plurilingvismului, a diversității culturale și lingvistice și încurajarea învățării limbilor străine.   Încă de la înființare,în 1866, Timotei Cipariu, afirma că  Societatea Literară Română, devenită Academia Română,  „se va îngriji pentru conservarea unității limbii române din toate provinciile locuite de români. Ea îi va reda forma curat națională română, pentru ca să figureze cu toată demnitatea între și lângă surorile ei de origine latină”.  Au trecut ani și Academia Română s-a înscris în mersul lor, și-a îmbogățit diversificat  preocupările științifice la nivelul cunoașterii universale, continuând nedezmințit să-și onoreze această misiune sacră asumată la înființare.

Sunteți printre cei mai tineri cercetători ai Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, specialist în limbi clasice – greacă și latină. În societatea informațională, stând sub semnul schimbărilor, când numeroși tineri sunt atrași cele mai noi tehnologii, când vorbim frecvent de dependența de Internet, ce anume v-a determinat să vă dedicați studierii  unui trecut atât de îndepărtat?

M-au atras din copilărie legendele Olimpului și în peregrinările pe care le făceam cu o persoană dragă, adică cu tatăl meu, vorbeam mult despre idealul clasic al omului. Părinții mei sunt filologi, mama chiar filolog clasic, și am urmat tradiția familiei. În fine, mi-am spus că limbile moderne se  pot învăța în liceu și perfecționa pe parcurs și că ar fi bine să merg mai în profunzime, spre înțelegerea  fundamentelor culturale ale Europei.
    În comunicarea pe care ați susținut-o la sesiunea omagială dedicată academicianului Marius Sala ați făcut o pledoarie pentru cultura umanistă într-un timp care nu pare a-i fi prielnic…
    E foarte greu de spus. Am citit cu câțiva ani în urmă un articol în New York Times în care autorul, Stanley Fish, vorbea despre utilitatea imediată a științelor umaniste și constata că oricâte argumente conforme cu utilitarismul îngust de  astăzi ai încerca să găsești, necesitatea științelor umaniste este aproape imposibil de apărat. Totuși, există, după mine, patru virtuți esențiale ale disciplinelor umaniste, fără de care universul ar fi unul drastic împuținat: despre  un umanist pe deplin format  se presupune că a dobândit răbdare, discernământ, un simț acut al libertății spiritului  și o viziune unitară asupra lumii. Toate aceste haruri sunt trădate sistematic într-o lume din ce în ce mai grăbită, mai confuză, mai captivă și mai fragmentată. Cred că dacă se va continua cu cercetarea de tip fragmentar,  umanitatea va dobândi cu timpul un complex de inferioritate din care nu-și va reveni prea ușor.

Internetul  – un ocean de informații în care există riscul să te îneci

Există o fascinație  uneori înrobitoare pentru realitatea virtuală, parcă fără limite, oferind bucurie unei  libertăți aproape totale, favorabilă sincerității și spontaneității,  cu relaționări care se fac și se desfac foarte repede. Sunt însă și riscuri…
    Pledoaria mea pentru studiile umaniste nu este  paseistă sau ipocrită. Internetul este astăzi la fel de necesar ca banii. A-l idolatriza însă este mai mult decât o eroare, este o crimă. Internetul este un ocean de informații în care există riscul să te îneci, în absența discernământului.   

Este știut că informația nu este cunoaștere.

    Exact, informația nudă este inutilă fără o interpretare adecvată. Să ne gândim ce randament am avea dacă  într-o bibliotecă, fie ea cea mai mare din lume, ar lipsi sistemul de  catalogare. Orice efort de cercetare  este inutil. Internetul este doar un instrument, de geniu, fără îndoială, dar insuficient fără valoarea adăugată a umanității. Nu mă îndoiesc că stimulează spontaneitatea, dar în privința profunzimii unei judecăți sau a alteia, el nu prezintă nicio garanție. Tot ce e facilitat riscă să devină, in extremis, facil.  
    Un istoric contemporan aprecia că, în ultimii cincizeci de ani, s-au produs mai multe schimbări decât toate câte au fost  din comuna primitivă. Bun, când avem nevoie de informații, apelăm repede la calculator și în timp se creează impresia că  nu ar mai fi atâta nevoie de memorie…
    Problema asta este veche, de pe vremea lui Platon, care spunea că scrisul condamnă la pierderea memoriei. Psihologic vorbind, suntem cam în același stadiu, dar ceva mai acut, invazia e masivă și mijloacele de protecție nu sunt tocmai la îndemână. Sunt convins însă că lucrurile se vor așeza. Suntem într-o fază de entuziasm, infantil e drept, dar de înțeles. Adevărata revoluție va veni o dată cu inventarea unor sisteme de organizare a informației acesteia informe. Atunci va avea loc cu adevărat o schimbare a paradigmei de gândire a lumii. Sunt foarte curios  cum va arăta ea.

    Sunteți de zece ani la Institut și acad. Marius Sala consideră că sunteți o speranță.
    Sper să nu rămân o tânără speranță. Mă onorează în cel mai înalt grad aprecierea donului academician. În Institut sunt mulți tineri care au făcut dovada capacității lor. Eu nu sunt scufundat exclusiv în universul lingvistic și spun de regulă că sunt filolog, ceea ce lasă  o portiță deschisă spre literatură și filozofie.

    Acum la ce lucrați?

    Aș zice că la cel mai liberal proiect al Institutului, Dicționarul Etimologic al Limbii Române. Spun liberal în sensul că permite multe excursuri pasionante în domenii conexe, istoria limbii, geografie lingvistică, viața cuvintelor, studiul de mentalități, istorie.
Este un loc de grație și pentru  jocul imaginației…
Absolut. Totuși, Leo Spitzer a arătat la un moment dat cât de ușor este să construiești o etimologie greșită. Anume, a arătat cum la un moment dat o poți lua „pe arătură”, cum se zice. Uneori spun în glumă că ar trebui să înființăm la Institut și un departament de patologie lingvistică, care să se ocupe cu cercetarea teoriilor aberante înaintate de tot felul de impostori.

O continuă provocare

Cum o scoateți la liman?

Tocmai pentru că e un teren minat, nu este plictisitor. Întâmpinăm adesea rezistență, există feed-back, etimologia pare să nu lase pe nimeni indiferent. Există un fel de aură mistică în jurul acestui domeniu. Specialiști și mai ales nespecialiști se simt datori să îți exprime opiniile.  Câteodată ai norocul să dai peste soluții absolut fanteziste și problemele sunt ușor de tranșat.  Probleme apar când nesiguranța ta se adaugă nesiguranței altora.  

Și atunci  cu ce criterii puteți opera?

O instrucție serioasă, un simț special pentru disciplină și un bun discernământ sunt esențiale pentru înaintarea soluției cu cel mai înalt grad de probabilitate. Fiindcă este o disciplină științifică, trebuie să faci, ca să zic așa, un „calcul economic” al argumentelor pro și contra, înclinând balanța într-o direcție sau alta și menținându-ți rezerva față de o soluție sau alta.
Și posibilitatea unor reveniri.

Asta oricum. Nu există dicționare definitive. Când ești nesigur  de ceva trebuie să-i întrebi și pe alții, care se pricep. De aceea această disciplină este spectaculoasă, fiindcă nu operezi doar cu certitudini, ci, în bună măsură,  beneficiezi  de o pendulare sănătoasă pentru integritatea spiritului. E o provocare continuă pentru că nu odată trebuie să o iei de la început.

Din această perspectivă, cum apreciați „schimbările” din limba română?

Ca lingvist, nu pot să condamn  orbește felul în care se exprimă unii dintre noi. Nu pot decât să fiu foarte atent la cum o fac. În același timp, cred că ceea ce trăim astăzi este un proces de exagerare a tendințelor centrifuge de la norma lingvistică. E nevoie ca norma să se întărească și asta se poate face numai prin școală.

La ce lucrați acum?

Sunt împărțit între treburile curente de la Institut, unde mă ocup de limba română și de etimologie și de munca la Universitate, unde, împreună cu Madeea Axinciuc, am organizat primul masterat de studii religioase laice. Programul, interdisciplinar în cel mai bun sens, beneficiază de parteneriate funcționale cu instituții prestigioase de profil din Occident (de pildă cu Institutul de Studii Religioase al Universității din Leiden) și din țară (Colegiul „Noua Europă” din București). Acest gen de studii, laice, non-confesionale, non-polemice, se originează în SUA și a început să se introducă și în Europa.

Cum este receptat?

Constat că vin studenți de la diferite facultăți. Încercăm să le explicăm că nu discutăm neapărat despre Dumnezeu, cât despre om și percepția de către acesta a  fenomenului religios. Cred că e vremea ca și în România să se facă lucruri sistematice.

La ce vă gândiți?

La programe academice sistematice, la studii sistematice, la colecții de carte sistematice, la traduceri sistematice.
Elena Solunca Moise

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.