Și abia plecară creditorii (FMI, BM, CE), că-n urma lor, ce mai freamăt, ce mai zbucium: se măresc salariile cu 5% din octombrie așa cum au anunțat unii membri ai coaliției și au dezmințit ceilalți? Premierul Boc a dat răspunsul final la această întrebare: se măresc de la „unu ianuarie“ și numai dacă și cât ne va permite creșterea economică. „Nu avem voie să facem niciun pas înapoi“ a declarat dl Boc mărturisind că au existat totuși „trei-patru scenarii“ în discuție, între care și cel care intrase deja pe micile ecrane – și despre care dl Tănăsescu (foarte comunicativul nostru reprezentant la FMI) a declarat că „s-a discutat și cu președintele Băsescu“.
Probabil că acolo a și căzut – sub acuzația de populism. Spre deosebire de dublarea pensiilor militare care au trecut fără acuzație și fără explicație. Așa că „scenariul de bază“ rămâne cel cu reîntregirea treptată a salariilor bugetare în 2012 pentru ca PDL să culeagă și el „roadele“ la alegeri. Nu de alta dar după cum a recunoscut dl Lăzăroiu, PDL stagnează în sondaje. Ultimul IMAS comandat de ziarul Adevărul confirmă stagnarea: PSD 33%, PNL 21%, PDL 14%. După cum se vede USL nu există în sondaj întrucât dl Patriciu nu mai crede în această „struțo-cămilă“ la care ținea foarte mult când aceasta-i ciugulea din palmă. Dar cum dl Antonescu și-a schimbat cușca de aur trecând în cea a lui Felix, IMAS a constatat că dl Ponta (27%) l-a întrecut pe Crin în încrederea populației cu un procent și a distribuit următoarele locuri de protocol invitaților personali ai mogulului dezamăgit: Tăriceanu, Geoană și Meleșcanu, pe care lumea-i și uitase. Cert este că dl Patriciu a creat multă emoție în tabăra mogulilor părăsind locul de tragere în Băsescu și preferând o atitudine neutră – ceea ce l-a alarmat atât de tare pe dl Voiculescu care a rămas singur în această vară (nici Vîntu nu mai bate, nici Frunda nu suspină) încât a devenit și mai agresiv. Drept care a propus strângerea de semnături pentru modificarea Constituției astfel încât președintele să poată fi suspendat la cererea unui milion de cetățeni. De ce nu și parlamentarii la cererea a 10.000 de cetățeni? Ce distracție ar fi! Șase milioane votează un președinte, un milion îl suspendă! 50.000 votează un parlamentar, 10.000 îl suspendă! Semnăm și dărâmăm! Nici nu mai e nevoie de bombe și mitralieră ca la Oslo. Dl Ponta, care nu prea suportă ordinele lui Felix, a precizat că acesta „nu vorbește în numele USL“. Ci în numele superiorilor superiorilor săi.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















