Acasă Bref Spirite

Spirite

DISTRIBUIȚI

 În timp ce Codul Fiscal trecea în galop prin Parlament ca să ajungă degrabă la Cotroceni, premierul recunoștea că seceta din agricultură s-ar putea să afecteze creșterea economică și să întreacă reducerea TVA din alimentație: „noi muncim și alții țipă” a constatat Ponta nemulțumit de ceilalți. Probabil țipă de durere. Dar și premierul țipă cât poate la Blaga și Gorghiu deși ar trebui să-i mai cruțe căci ei reprezintă cât de cât opoziția. Lăudat de premier, șeful ANAF Gelu Diaconu i-a scris lui Ponta plângându-se că ANAF nu se poate reforma din poziția de „rudă săracă” a ministerului de finanțe așa că a cerut „autonomie decizională” și un „board de specialiști”, ca-n America. Dacă te uiți în curtea șefilor ANAF nu s-ar zice că-i rudă săracă. Blejnar are o vilă cât toate zilele iar Șerban Pop lua mită de 200.000 de euro de la un singur caz. Acum e la mititica împreună cu Bica. De altfel, DNA a început să facă parte din biografia multor politicieni cărora le-a schimbat destinul. Obținând două zile de libertate (din arestul la domiciliu) spre a fi alături de Oana Mizil la nașterea fetiței lor, Vanghelie le-a declarat ziariștilor: „o să vedeți alt Vanghelie mult mai complicat și mai inteligent”. Ăsta chiar ar fi un miracol! Adică arestul te face inteligent? Nu toți au absolvit însă pușcăria cu inteligență sporită. Becali a ieșit la fel cum era, Copos e neschimbat, Năstase idem. E adevărat că și în libertate poți să-ți pierzi din capacități. Fostul președinte Băsescu s-a prezentat la Parchet în procesul de șantaj înaintat de Firea unde i s-a schimbat încadrarea fiind inculpat pentru amenințare: „ei pot să strige pe stadion Băsescu la Pușcărie dar eu n-am voie să spun nimic”. Depinde cum spui. Și cui spui. Iar Firea nu e nici pe departe cel mai sigur interlocutor. Dacă dl. Băsescu îi sugera Firei să ancheteze și retrocedările de terenuri din Voluntari, n-avea proces și n-ajungea să vorbească precum Felix, Năstase și Udrea: „e un joc politic în care din păcate sunt antrenate și instituțiile statului, e o avalanșă de dosare deschise de oameni politici care au ca obiectiv să mă țină în afara politicii”. Și tu Brutus? Fostul președinte repetă textele corupților inculpați pe vremea sa când îl acuzau că le fabrică dosare. Ce decădere. Inculpat și el, premierul a criticat populismul lui Băsescu care a cerut României „să refuze să primească imigranți pe teritoriul ei” observând că s-a trezit în el „spiritul geto-dac”. Aș! E spiritul elen. Noroc că deocamdată imigranții sirieni ne ocolesc. Toți vor în Germania. Încă n-au aflat că și președintele nostru este etnic german. Ce-i drept nici noi n-am simțit asta. Pare un Oblomov de Sibiu. Vorbește sibilinic și citește silabisind.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.