Home Bref Stâlpii

Stâlpii

DISTRIBUIŢI

Premierul Ponta are tot ce-și dorea când era în opoziție: medicii sunt în stradă, Roșia Montană e în piață, profesorii protestează. Doar Cristiana Anghel lipsește de la greva foamei căci e senatoare. Toată lumea e nemulțumită de coordonatele bugetului pe 2014 negociate cu FMI, BM și CE și îndeosebi de taxe: noua acciză pe carburanți provoacă deja ambuteiaje financiare iar taxa pe stâlpii de telegraf a intrat în folclor, după cum observa dl. Antonescu, unul din stâlpii guvernării, care se declara mulțumit de „reușita parțială și amânată” a reducerii CAS cu 5% de la 1 iulie 2014.
Ei, bine, s-a dovedit că „reușita amânată” a lui Crin e amânată sine die. ?ê?£efa delegației FMI a declarat că propunerea nu e prinsă în buget. De-asta probabil că se bâlbâia dl. Ponta când o anunța ba în creștere, ba în scădere. Lui Crin nu i-a venit să creadă auzind cascadoria: „șefa delegației se înșeală”. Cel înșelat era însă chiar el. De, cine nu CAScă ochii, deschide punga. Dacă dl. Tăriceanu a privit ironic rezultatele („sunt excelente, nici în vis nu mă gândeam la așa ceva”), dl. Predoiu a anunțat că „PDL le respinge”. Sunt respingătoare, într-adevăr, dar, sincer vorbind, la ce se aștepta? Ex nihilo, nihil. De unde să scoată FMI și guvernul bani dacă n-au? Puținii bani relativ siguri sunt cei din impozite căci sectorul privat e la pământ. Singurul întreținut, și el pe datorie (cifra împrumuturilor pe acest an e amețitoare), e sectorul de stat dar și el e în mizerie fiind administrat de ageamii numiți politic și de neamuri proaste. Drept care, bugetul n-avea cum să fie mai deștept. Necazul e că noile taxe vor genera noi evaziuni fiscale. Probabil că și stâlpii de telegraf vor urma exemplul puilor lui Bădălău și vor practica evaziunea pe sârmă. Producătorii au și anunțat o scumpire a alimentelor cu 7% – deși s-ar putea ca populația să nu onoreze oferta reducându-și cumpărăturile. Deși Crin s-a declarat solidar cu guvernul, unii liberali l-au acuzat pe Ponta că e „copilotul FMI”. Dl. Ponta va replica pesemne că dl. Chițoiu (PNL) e de vină, că el a negociat. Iar cine chițăie de foame, să țipe la PNL unde „Antonescu provoacă iritare în PSD” – cum reclama iritantul Cătălin Ivan. Ivan na turbinca! Dacă are iritație, PSD să-și dea cu unguent. ?ê?£i-așa e uns cu toate alifiile și unsuros peste măsură. Așa că bugetul pe 2014, cu micile lui creșteri la salariul minim și la pensii, seamănă leit cu dl. Ponta: e prost crescut. Mare la stat, mic la privat. Balada lui Căcărău: tot ce-i rău o duce bine.

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.