Hotarat lucru, PNL a ajuns expert in automutilare. Organizatia PNL-Bucuresti condusa de dl Ludovic Orban a decis sa ceara excluderea din partid a dlor Stoica si Stolojan, care au incalcat o sumedenie de articole din statut. Dl Orban a comparat PNL cu o echipa de fotbal care e impiedicata sa castige fiindca cei doi isi faulteaza colegii si marcheaza in propria poarta. Asa incat, -cu o oarecare apasare pe umeri-, liberalii Capitalei au votat excluderea celor doi fosti presedinti ai PNL – o premiera absoluta -, intrucat dl Orban a constatat ca -nu poti sa traiesti in pat cu dusmanul-. Ba bine ca nu! Dl Orban poate sa-l intrebe pe dl Patriciu cum e. Mai ales ca i-a placut atat de mult ca l-a si platit. Cat despre cei doi jucatori eliminati, acestia n-au fost niste fundasi oarecare, ci chiar capitanii echipei: dl Stoica a salvat PNL din naufragiul CDR in 2000, iar dl Stolojan l-a inaltat in sondaje si l-a adus in Alianta, care a ajuns la putere. E adevarat ca grupul Musca, Stoica, Stolojan, acuzat de deviationism spre Cotroceni, devenise enervant prin criticile sale neintrerupte la adresa propriului partid, numai ca pierderile sunt mult mai mari prin excluderea lor decat prin includerea lor in pretul puterii si costurile razboiului patologic dintre Palatele Cotroceni si Victoriei. Transformati din disidenti fara sanse in victime de lux, dnii Stoica si Stolojan au avut astfel inca un motiv de a denunta -dictatura- grupului patrician al premierului Tariceanu. Pacat pentru PNL! Liberalii si-au pus singuri talpi: in loc sa se vorbeasca despre integrarea in UE, cresterea economica si scaderea inflatiei, toata lumea comenteaza automacularea PNL atat prin executarea celor care i-au adus la putere, cat si prin utilizarea deconspirarii securitatii – ca politie politica actuala. Cerandu-i dnei Musca sa demisioneze din parlament din cauza -sirului de minciuni- care au afectat partidul, dl Orban uita ca dl Remes tocmai a marturisit ca PNL stia de dosarul ei din 2000. Prin urmare, PNL a fost partas la minciuna cata vreme dna Musca i-a adus voturi si i-a fost soldat credincios si a devenit iubitor de adevar abia dupa ce aceasta a cartit. Prea obsedat sa inchida toate gurile rele, vitejii nostri lideri politici risca sa pateasca precum vanatorul de crocodili Steve Irwin si sa fie intepati de propriile pisici de mare. Asa ca -apasarea pe umeri- pe care a simtit-o dl Orban in timpul eliminarii celor doua pietre ex-prezidentiale s-ar putea sa provina de la epoletii unor calauze oculte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















