Home Bref Tarziu dar actual

Tarziu dar actual

DISTRIBUIŢI

Ultimul sondaj INSOMAR indica faptul ca peste 75% din romani considera grava prezenta in functii inalte a politicienilor care au facut -politie politica-. De parca Securitatea ar fi facut si politie apolitica. Procentul masiv arata ca lumea si-a dat seama, in timp, ca fostii securisti si activisti si-au facut de cap si dupa *89 – drept care s-a saturat de lacomia, de ifosele si de nerusinarea lor. Si mai arata ca politicienii habar n-au de fapt (ca si analistii) care este -agenda populatiei-. Printre cei care s-au obisnuit sa confunde propria agenda cu agenda populatiei se numara, de multa vreme, si dl Iliescu. Dupa ce a avut grija ca propriul dosar sa moara la revolutie, pe fostul triplu presedinte nu l-a lasat inima sa nu acuze iarasi deconspirarea Securitatii si lustratia considerandu-le -vanatoare de vrajitoare- – careia i-ar fi cazut victima si dansul inca din copilarie cand a suferit -prima lustratie-. Mereu victima! – acest personaj care a ocrotit -vrajitoarele- regimului comunist permitandu-le sa inhate si sa-si imparta prada intre ele – de la resursele energetice pana la ziare si televiziuni. Prezenta sa in fruntea tarii -vrajite- de structuri ne-a costat atat de mult incat orice ai spune acum e prea putin. Faptul ca dl Iliescu se considera si azi indispensabil (-eu am reprezentat si reprezint un simbol si e o neghiobie din partea unui partid sa se debaraseze de asemenea atuuri-) reprezinta, de fapt, limitele unei deconspirari si lustratii tardive – nici una din ele nu mai poate repara si recupera pierderile de timp si de spatiu democratic si european ale Romaniei – dar si actualitatea lor – si asta chiar din cauza deconspirabililor si lustrabililor care nu s-au indurat sa se retraga dupa un singur tur de putere si un rand de avere si risca sa se eternizeze perpetuand minciuna odata cu ei. Exista insa pericolul ca si marea deconspirare sa cada victima viciului dublei masuri. Cata vreme dnei Musca i se cere excluderea din PNL dar dl Quintus, mult mai impovarat de turnatorii, a renuntat doar la presedintia de onoare a PNL, cata vreme judecatoarea Florica Bejinariu, cu angajament la Securitate si chitante de plata, a primit o dubioasa absolvire de la CNSAS si cata vreme informatorii sunt redusi la tacere dar dl Iliescu continua sa dea lectii – e limpede ca purificarea se face tot cu filtre murdare. Asta l-a incurajat pe Vadim sa-i cheme pe toti securistii in PRM. Nu-i o idee rea. Macar de s-ar aduna, naibii, intr-un singur loc.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.