Home Bref Travesti

Travesti

DISTRIBUIŢI

Senatul a respins – în premieră pe ţară – proiectul de lege prin care Guvernul era abilitat să emită ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare. Asemenea legi intraseră în practica obişnuită a oricărui guvern iar Parlamentul le vota fără să discute. Excepţia din această sesiune – unde toate partidele (cu excepţia PNL şi UDMR) şi-au dat seama brusc că guvernul Tăriceanu are destule legi pentru cele două luni de vacanţă ale aleşilor – indică, încă o dată, dacă mai era nevoie – că toate regulile şi rolurile s-au schimbat şi se schimbă neîncetat pe scena politică. După ce au atacat împreună instituţia prezidenţială, complicii s-au despărţit în speranţa că electoratul nu-i va prinde pe toţi deodată şi l-au lăsat pe dl Tăriceanu singur la coadă la casierie după ce i-au golit cardul: întâi i-au retras voturile din Parlament la moţiunea de cenzură lăsându-i doar atâtea cât să-şi ducă zilele şi apoi i-au refuzat şi ordonanţele estivale. De data aceasta şi PD a trecut rapid de partea PSD, PRM şi PC, respectiv a oligarhilor, votând împotriva Guvernului. Aceste travestiuri politice în care fiecare joacă în mai multe coaliţii deodată au contaminat, fatalmente, fiecare trupă politică. Dnii Boc şi Stolojan au încercat să-şi facă propria alinţă dar s-au împotmolit la funcţii şi procente – în timp ce la stânga, şeful PSD Bucureşti, celebrul Vanghelie, a anunţat că va cere excluderea din partid a vicepreşedinţilor Victor Ponta şi Vasile Dâncu din pricina unor -declaraţii premeditate- împotriva dlui Geoană, căruia i-ar fi sugerat demisia după eşecul la referendum. Ehei, dacă era după eşecuri, dl Geoană trebuia să fi dispărut de mult. S-ar putea însă ca cererea lui Vanghelie să fie un avertisment premeditat al dlui Geoană împotriva celor care au început să-l conteste şi care încearcă readucerea dlui Năstase în fruntea PSD. Nepotul mătuşii Tamara n-a comentat această tentativă dar a recunoscut că scăderea PSD de la 37% la 17% naşte -anumite îngrijorări-. Speriat însă că s-ar putea să fie acuzat că atentează la termopanele dlui Geoană, fostul premier a renunţat la întâlnirea de la hotelul Marshall unde fusese rezervată o masă de 12 persoane iar cina cea de taină s-a contramandat. Planul Marshall a căzut iar deputatul Băeşu l-a negat: -a fost o încercare de a bea o bere cu colegii-. Periculos! Până şi preşedintele francez Sarkozy a fost ironizat din cauza aerului său confuz la conferinţa de presă susţinută după întâlnirea cu Putin când presa a speculat că ţarul l-ar fi îmbătat. Ironiile au fost retrase însă după ce s-a aflat că Sarkozy nu consumă alcool. Precis e adevărat: dacă Sarkozy ar fi băut ceva cu Putin, mai supravieţuia?

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.