Acasă Bref Tunelul

Tunelul

DISTRIBUIȚI


Dupa ce a discutat treizeci de minute cu presedintele american la Casa Alba, dl Iliescu n-a mai fost insotit de gazda sa la mult trambitata conferinta de presa comuna, asa incat s-a trezit singur cu impresiile sale: -presedintele Bush si-a amintit de primirea din Piata Revolutiei si de curcubeul aparut in timpul discursului-. Evident, asa ceva nu se poate uita. Bush jr. si-a amintit insa si de coruptia din Romania, dar cum primirea la Casa Alba conteaza mai mult decat iesirea, fetele oficialilor romani straluceau de o bucurie – pe care trimisul Radio Alexandru Ioan a transmis-o in direct: -toti oficialii romani prezenti la discutiile din Biroul Oval au iesit zambitori. Efectiv, fetele tuturor radiaza de bucurie. L-am vazut efectiv pe ministrul Pascu jovial, am vazut deschidere, destindere si pe chipul ministrului Geoana, pe fata ministrului Tanasescu-. Oda bucuriei! Cum sa nu merite dl Seuleanu Ordinul -Serviciu credincios- (pe care tocmai l-a primit) cand, efectiv, e credincios serviciilor si radiatiilor emise de chipurile demnitarilor? Nu-i rau, in fond trebuie sa mai fie si cineva bucuros in tara asta – iar dl Pascu are de ce sa fie jovial: dupa revolutie nu primea viza in SUA iar acum iese din Biroul Oval. E putin lucru? Nu numai dl Iliescu si radiosii sai s-au simtit bine la Washington. In aceeasi zi, in -The Washington Post-, dl Nastase publica un articol in care-si prezenta succesele anticoruptie: -chiar saptamana trecuta am concediat trei membri de frunte ai guvernului, suspectati de coruptie- – asta dupa ce la Bucuresti dezmintise categoric destituirea: -nu a fost vorba de demiteri, cu atat mai putin de combinatii la o masa de noapte-. Faptul ca cei trei au intrat in oda de noapte pare sa fi fost rodul unor crampe simultane. De altfel, doi dintre concediatii suspectati de coruptie il insoteau efectiv pe dl Nastase in Brazilia, unde intrau umar la umar in Internationala Socialista, care i-a primit cu bucurie – si i-ar fi primit si in unanimitate daca PD nu si-ar fi trimis special reprezentantul ca sa voteze impotriva. Acasa insa, pregatirile pentru intampinarea proaspatului international sunt in toi. In fata Palatului Victoria a aparut schela unui tunel de protectie menit sa fie gata pana maine cand apare luminita la capatul tunelului, respectiv premierul. S-ar zice ca procentajul PSD aflat in continua crestere in sondaje si entuziasmul cu care electoratul a consumat in numai cateva ore cele trei milioane de buletine suplimentare pentru votarea Constitutiei l-au cam alarmat pe internationalul roman, asa incat a simtit nevoia sa se protejeze de pietrele, rosiile si ouale admiratorilor. Tunelul este insa construit ilegal, fara autorizatie, asa incat marinarul Basescu l-a somat pe premier sa-l darame urgent, desi schela e inaltata cu aprobarea proaspatului secretar general al guvernului, Eugen Bejenariu, fratele fostei garzi de corp a dlui Nastase. Ma rog, orice demnitar trebuie sa aiba grija de corpul sau: premierul a dat jos trei ministri in cateva ore si mai are, pana la proba cantarului, de dat jos inca vreo doi-trei, dintre care dl Rus atarna cel mai greu. Faptul ca dna Stanoiu nu e in nici una din delegatiile de peste hotare ar fi un indiciu ca se pregateste sa iasa radiind de bucurie din Casa Calpa. Lasati singuri cu bugetul, deputatii din Comisia de aparare n-au prea stiut cum sa utilizeze unicul submarin al MApN. Cel mai simplu ar fi sa-i schimbe numele. Ce-i aia submarin? Ori subadrian ori submarinar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.