Cu prilejul celei de-a doua editii a colocviului international -Penser l*Europe, a fost lansata cartea -Actiunea si sistemul Lumii- de Thierry de Montbrial, personalitate de seama a vietii intelectuale contemporane, membru de onoare al Academiei Romane, aparuta sub egida Academiei Romane si a Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta. Fondator al Institutului Francez de Relatii Internationale, pe care il conduce din anul 1979, dupa ce a fost primul director al Centrului de Analiza si Previziune al Ministerului de Externe, Thierry de Montbrial este, din 1992, membru al Institutului Francez (Academia de Stiinte morale si politice). In Cuvantul inainte la editia in limba romana a lucrarii, Thierry de Montbrial, exprimandu-si bucuria de a prezenta comunitatii intelectuale din tara noastra aceasta carte si speranta ca va genera dezbateri constructive, scrie: -Inca inainte de a vizita Bucurestiul si de atunci, in numeroase randuri, cunosteam traditia de multidisciplinaritate atat de ancorata in cultura acestei tari latine, inconjurata de slava, in care se reflecta unul dintre aspectele cele mai stralucite ale geniului european… Lucrarea de fata are obiectivul extrem de ambitios de a demonta resorturile actiunii individuale si, mai ales, colective ale oamenilor, indeosebi in domeniile complementare ale economiei si relatiilor internationale si de a interoga asupra posibilitatii omenirii de a progresa, folosind constructii internationale rational concepute-. Redam mai jos fragmente din Cuvantul inainte semnat de acad. Eugen Simion.
O carte de praxiologie si morala
Actiunea si sistemul lumii este un studiu amplu si sistematic despre legile vizibile si legile secrete ale societatii, o incercare, cum spune chiar autorul, de a fundamenta o -stiinta a actiunii-, adica o praxiologie. Ea vizeaza cu precadere actiunile colective, acelea care vor – si uneori reusesc – sa schimbe lumea. Sau, macar, o parte a ei. Nu-i o utopie? Cum sa schimbi lumea care este un raport de raporturi (cum ar zice Sartre) imprevizibile si incontrolabile?… Profesorul Thierry de Montbrial spune ca se poate si, in cele din urma, dovedeste ca societatile umane evolueaza in functie de anumite legi si ca praxiologia este o stiinta daca nu riguros exacta, este una verosimila. Asta inseamna ca raportul de raporturi poate fi prevazut, determinat si clasat, iar legile imprevizibile si incontrolabile pot fi, si ele, analizate si aproximate. Thierry de Montbrial aproape ma convinge ca, in aceasta ordine, pot fi analizate chiar si himerele, utopiile, fantasmele, care, in forme specifice, circula in toate grupurile sociale… Concluzia pe care o trag, dupa ce am citit eruditul si inspiratul studiu Actiunea si sistemul lumii, este ca lumea actuala nu functioneaza haotic si ca dezastrele pot fi prevazute si deci controlate… Condamnat prin activitatea pe care o practic (critica literara) sa fiu sceptic si relativist, primesc aceasta idee cu rezerva de rigoare… Numai ca Thierry de Montbrial ne avertizeaza intr-un capitol al cartii ca si relativismul este relativ cand e vorba de lumea ideilor si de sistemul lumii.
Din motive similare am fost atras, cu precadere, de capitolele privitoare la Ideologie, cultura, actiune si Morala si politica… O prima propozitie ma pune in garda: -ideologia este legata de actiune, asa cum subconstientul este legat de limbaj-. O analogie provocatoare. La urma, dupa ce urmaresc demonstratia facuta de autor, inteleg ca analogia este posibila. Adeziunea mea este neconditionata si rapida atunci cand Thierry de Montbrial discuta relatia dintre ideologie si opera de arta. O tema veche, o tema pe care ideologii regimului totalitar au supralicitat-o in ceea de-a doua jumatate a secolului XX, o tema, in fine, care pentru noi, oamenii de cultura din estul Europei, devenise o obsesie. Praxeologul pe care il prezint aici o pune in termeni reali si-i cerceteaza efectele. Ideea lui, justa in esenta, este ca nimic nu scapa presiunii ideologice si ca opera de arta care supravietuieste ideologiei in care s-a nascut isi dovedeste, in acest fel, valoarea… -Nimic nu ramane in afara presiunii ideologice. Tocmai de aceea operele celor mai mari oameni – indiferent de domeniu – nu sunt total inteligibile decat reamplasate in contextul ideologiilor de care sunt impregnate. Acest lucru este valabil atat pentru literatura, cat si pentru stiinta (ne gandim in special la cutezanta lui Galilei sau Newton), pentru actiunea politica sau pentru viata materiala… Capacitatea unei opere de a supravietui ideologiei in care s-a nascut constituie criteriul cel mai sigur al valorii sale exceptionale. Aceasta judecata o face tribunalul timpului si o cultura se caracterizeaza, in ultima instanta, printr-un ansamblu de opere, de naturi diferite, dar care formeaza un sistem si care au traversat un timp lung. De-a lungul calatoriei… o cultura se transforma, fara a-si pierde insa identitatea. Putine dintre artefactele noastre supravietuiesc ideologiilor lor ambientale si, de fapt, marea lor majoritate au o durata de viata infinit mai scurta: asa este soarta cvasitotalitatii scrierilor sprijinite pe o moda, aceasta forma de ideologie degradata de instantaneitate.-
Sunt putine lucruri de adaugat la aceasta demonstratie pe care Thierry de Montbrial o extinde asupra domeniului stiintei. Cu cata indreptatire? Cat de tributara este stiinta fata de ideologie? Iata o tema de reflectie. Nu ma incumet sa ma bag intr-o discutie care depaseste spatiul meu de manevra. Pot sa spun, dandu-i dreptate autorului, ca ideologia inteleasa ca un sistem de valori, ca o viziune sau o conceptie despre lume (Weltanschaung) poate justifica si proiecte individuale sau colective in sfera stiintei, nu numai in domeniul culturii umanistice… Un lucru e sigur: arta mare transcende ideologia si, in cele din urma, o invinge, o sublimeaza… Mai mult… o corupe.
Intelectualii si puterea
Fascinant la lectura acestei carti este si celalalt capitol, despre Morala si politica. Un subiect cat se poate de actual. Thierry de Montbrial, format intelectualiceste la scoala moralistilor francezi, este credibil si sclipitor in comentariul sau. De la Erasmus la Machiavelli si, de aici, la Kant si, mai departe, pana la moralitati si politologii din zilele noastre (Edgar Morin), totul este pus in discutie, acceptat sau respins in functie de modelul intelectual pe care Thierry de Montbrial il formuleaza in termeni cat se poate de limpezi. Modelul se bizuie, in mod evident, pe valorile morale si intelectuale occidentale. Care sunt si ale noastre, rasaritenii Europei. Dar si Rasaritul european are moralistii, ideologii, filosofii, pe scurt, modelele lui culturale. Intr-o dezbatere de acest tip merita a fi aduse in discutie. Este ceea ce fac rar autorii occidentali… O discrepanta pe care – cine stie? – Europa de maine o va sterge.
Fiind vorba de politica si morala, Thierry de Montbrial nu a putut evita rolul intelectualilor in aceasta ecuatie. Cum se comporta intelectualii cand ajung la putere sau, ma rog, in apropierea puterii?… Faptele nu sunt incurajatoare. Autorul studiului de fata citeaza o binecunoscuta fraza din Elogiul nebuniei. Aceea cand Erasmus contrazice pe Platon in privinta republicii carmuite de filosofi. Si o mai citam o data: -Vom lauda (…) faimoasa maxima a lui Platon: Fericite republicile ai caror filosofi sunt carmuitori sau ai caror carmuitori sunt filosofi-. Daca veti consulta istoria, veti vedea ca cea mai proasta guvernare a fost invariabil aceea a oamenilor in contact cu filosofia sau literatura. -Daca ne gandim la Seneca, preceptorul lui Neron, nu mai avem nimic de zis… Thierry de Montbrial aduce exemple de esecuri celebre in politica (esecul savantilor, oamenilor de arta, filosofilor): Laplace, de pilda, geometru de prim-rang, administrator al lui Napoleon… Am putea da si alte exemple. De Gaulle n-a vrut sa-l numeasca pe Francois Mauriac directorul Radio-Televiziunii, preferand un functionar destoinic unui mare scriitor… Nu s-a inselat…
Ar trebui sa stim daca nu exista si exemple pozitive in privinta filosofilor care ajung ministri. N-am studiat problema cu atentie si, iata, in clipa aceasta nu-mi vine in minte nici un nume ilustru. Nici Thierry de Montbrial nu citeaza un caz de ministru filosof care sa fericeasca, asa cum prevedea Platon, republica pe care o carmuieste. Sa fie, ma intreb, o fatalitate, o incompatibilitate intre filosofie (in inteles mai general) si politica?… Daca ne gandim la ceea ce s-a intamplat in secolul XX, ramanem, intr-adevar, consternati. Consternati si pesimisti. Lenin, marele satrap, era filosof. Comenta pe Engels si respingea pe empiriocriticisti. El a formulat vestita (si trista, ucigatoarea) teza despre cele doua culturi si tot el recomanda unui prim-secretar din nu stiu ce tinut al Uniunii Sovietice sa lichideze pe dusmani si pe sovaielnici pentru ca ideologia proletariatului sa poata triumfa mai repede… Apoi, in Cambodgia, genocidul (jumatate din populatia tarii) a fost ordonat si supravegheat de un grup de intelectuali cu studii la Sorbona…
Si totusi, imi vine greu sa accept aceasta fatalitate: de ce un intelectual luminat n-ar fi si un bun prim-ministru sau macar un ministru vrednic?… Abia inchei acest paragraf ca exemplul favorabil imi vine in minte: Malraux. Da, marele Malraux a fost ministrul lui De Gaule. Si n-a fost, spun contemporanii sai, un ministru rau… Exista, dar, o speranta pentru filosofii-ministri…
Actiunea si sistemul lumii nu-i, voiesc sa spun, un tratat despre himere si fantasme, este un studiu inteligent, admirabil scris, despre ceea ce este societatea de astazi si despre ceea ce poate deveni in viitor. Cu alte cuvinte: o carte de praxiologie si de morala despre ceea ce exista si, in egala masura, cum spunea un filosof vechi, despre ceea ce nu exista pentru ca nu exista. Dar poate fi…
Acad. Eugen Simion,
presedintele Academiei Romane
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
