Una dintre schimbarile inregistrate de productia hollywoodiana dupa atentatele de la 11 septembrie este inlocuirea filmelor cu acte teroriste cu pelicule eroice de razboi. Dupa In spatele liniilor inamice (despre participarea americana in razboiul din fosta Iugoslavie), anul acesta au mai fost lansate Am fost si noi soldati… si tineri, despre razboiul din Vietnam, si Mesaje secrete, despre Razboiul al Doilea Mondial.
Corectitudinea politica n-a prea caracterizat, pana acum, evocarile atat de contestatelor lupte americane din Vietnam: Apocalipsul acum de Francis Ford Coppola sau Vanatorul de cerbi de Michael Cimino au fost percepute ca rechizitorii ale politicii interventioniste care a generat bilanturi devastatoare in ambele tabere. Infernalele batalii din jungla asiatica nu mai sunt reconstituite in Am fost si noi soldati… si tineri cu intentia de a-i demasca pe guvernantii care au trimis mii de tineri americani intr-un macel inutil, ci de a-i omagia pe cei care au cazut la datorie. Noutatea ar fi ca sunt privite cu compasiune si victimele vietnameze, iar in comentariul rostit la inceput de Mel Gibson se cere iertare pentru suferintele provocate de armata SUA in Vietnam. Lui Gibson ii revine si rolul principal, acela al comandantului Harold Moore, care a condus, in 1965, prima batalie a acestui razboi, purtata in localitatea cu numele premonitoriu Valea Umbrei Mortii. Inspirat de cartea cu acelasi titlu scrisa de comandantul Moore, filmul insista pe dramele individuale ale combatantilor, pe care ii vedem cum se pregatesc sa plece intr-un conflict despre care nu stiu mai nimic si se despart cu greu de familiile lor. Regizorul si scenaristul Randall Wallace, colaboratorul lui Gibson la oscarizatul sau Braveheart, a plasat femeile in centrul acestei drame de razboi: chinuitoarea lor asteptare, teama ca fiecare masina oprita in fata casei poate fi aducatoarea unei vesti de moarte, solidaritatea acestora in absenta barbatilor sunt pasaje in care pulseaza emotia. Dupa cum scenele de familie in care il vedem pe comandant in relatia cu cei sase copii nu pot lasa indiferent pe nimeni. Mel Gibson a investit in ele date autobiografice, spunand ceva despre familistul si catolicul practicant care este el insusi. Nu ne pot scapa aceste analogii si accentele personale fac farmecul peliculei. Ca starul vibreaza sincer la temele eroice ne-a mai convins si atunci cand a regizat Braveheart, dar si atunci cand a jucat in Patriotul. Poate ca unii il prefera pe Gibson ca vedeta a filmelor de actiune precum Arma mortala ori Teoria conspiratiei. Chiar si acestia ar trebui sa-i admire vointa lui de a nu se cantona intr-un singur gen si de a interpreta roluri cat mai complexe. Slava Domnului, talentul il ajuta s-o faca si cei care l-au vazut jucandu-l pe Hamlet, in filmul lui Zeffirelli, impartasesc, in mod sigur, aceasta convingere.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















