– De curand a avut loc, la Teatrul National, premiera spectacolului aniversar Cei 150, regizat de dumneavoastra. Care este drumul pe care trebuie sa-l parcurga un regizor ca, dintr-o pagina de istorie, sa contureze o idee estetica din care sa faca un spectacol?
– Initial am vrut sa refuz aceasta propunere pentru ca evenimentele reale ale istoriei au fost confiscate, au fost poluate de un nenorocit reflex al institutiilor comuniste de a distorsiona, de a crea o falsa celebrare. Cineva mi-a spus ca ar fi pacat sa ratez una dintre cele mai frumoase apropieri de spiritul romanesc. Erau doua lucruri dificile, in primul rand, sa spargi precedentele de fals care s-au conturat ani de zile, atat in mana creatorilor, cat si in privirea receptorilor si, in al doilea rand, sa ai un contact izbitor cu ceea ce se numeste spiritul romanesc. Daca deschizi o carte de marturisire adevarata, esti intr-o stare extraordinara, intr-o stare de gratie. De la 1852, istoria Teatrului National se impleteste cu istoria nationala, este perioada in care identitatea noastra nationala incepe sa se coaguleze. Toate aceste lucruri pe care le-am spus in spectacol sunt marcate de sacrificii, de jertfe, lucruri demne de o tragedie antica.
– Un astfel de spectacol nu implica teama unei mari responsabilitati?
– Nu stiu daca este vorba despre responsabilitate. Pentru mine, importanta a fost marturisirea acestor fapte, povestirea acestei patimiri in ultima instanta, dar o patimire eroica. Am vrut sa arat cum ea a dus la un act de dainuire a noastra ca neam, nu doar de rezistenta. Este o marturie despre cum s-au creat valorile.
– Cum se impaca genul de teatru codificat pe care il faceti dumneavoastra cu aceste pagini de istorie povestita?
– Gestul si-a pastrat calitatea lui pura, nu a trecut prin mana unei cenzuri. Acest canal de comunicare este unul dintre cele mai curate. Prin limbaj am incercat sa internationalizez aceasta poveste. Eu as vrea sa fie un spectacol care sa se joace mult timp, pentru ca el este o carte de identitate a teatrului romanesc si a poporului nostru, el nu poate sa moara o data cu festivitatea. Mi-as dori ca cei care vin din strainatate si vor sa afle cate ceva despre istoria noastra, in loc sa intre pe Internet, mai bine sa intre in sala de spectacol. Stiu ca la premiera au fost multi spectatori straini care, desi nu stiau mai nimic despre Romania, au ramas impresionati. Mai exista o generatie tanara care este haotica si confuza in aceasta perioada de tranzitie sau o generatie medie vlaguita de alte interese decat cel al unei identitati. Toti au nevoie de aceasta marturie a istoriei. Eu, cand vorbesc despre identitate nationala, vorbesc despre un lucru firesc, nu de un nationalism exacerbat.
– Vorbiti cu pasiune despre teatrul romanesc, despre Romania. Va puteti imagina artist intr-un alt spatiu cultural decat cel romanesc?
– Este un exercitiu de imaginatie foarte greu. De multe ori m-am intrebat de ce a fost sa ma nasc aici. Mi-e greu sa-mi imaginez ca in alta parte as fi putut face ceea ce fac in Romania. Aici sunt niste tensiuni specifice, una a istoriei pe care o mostenim, una ideologica pe care am trait-o si o presiune sociala a unui sistem de viata. Trecerea de la o natiune urgisita de istorie la ghetoul comunist sau la sistemul mafiot de astazi, care distruge sistemul nervos de rezistenta al acestui popor, sunt lucruri pe care le-am inregistrat si le am in mine. In alta tara, desigur, gasesti alte probleme, alte energii, dar eu vorbesc despre ceea ce ma intereseaza pe mine ca artist si trebuie sa marturisesc eu publicului. Fata neintinata a Romaniei nu este poluata ideologic si artistii sunt cei care raspund de ea.
– O data cu acest spectacol, pentru dumneavoastra a mai avut loc un eveniment: trupa de teatru pe care o conduceti a intrat sub egida Teatrului National. Credeti ca faptul acesta va influenta viitoarele ei spectacole? O sa devina o trupa institutionalizata?
– Faptul ca ea este ocrotita de umbrela protectoare a Teatrului National este un lucru bun. Faptul ca la nivel de guvern s-a sesizat valoarea acestei trupe si ca ea trebuie ajutata iar este un lucru laudabil ca societate civila si constiinta politica. Restul depinde de mine, pentru ca institutia are toate datele, daca este prost manevrata, sa asasineze spiritul liber. Eu voi cauta sa pastrez un raport atipic si specific. Nu ma intereseaza salariati care mor in functie. Vreau sa pastrez oameni vii care intra pe acest culoar al institutiei ce te protejeaza din punct de vedere legal sau financiar. Nu vreau sa fac un azil de artisti aici, asa cum se intampla de obicei cu institutiile teatrale, care ajung un fel de cimitire vii. Este un fenomen care trebuie controlat. Acesta imi este reflexul, am alergie la lucrurile care mor, in loc sa fie lasate sa traiasca.
– In spectacolele dumneavoastra tindeti mereu spre expresivitatea imaginii, dar intotdeauna ea porneste de la actor si se axeaza pe acesta. Cum gasiti echilibrul intre aceste doua elemente?
– O imagine fara actor este ceva mort. Un actor care nu poate sa-si proiecteze sufletul decat prin cuvant este un actor limitat. Ceea ce am facut eu este ca am reinventariat mijloacele de expresie ale actorului. Cred ca arta teatrului este susceptibila si de alte mijloace decat cuvantul, trebuie regandita capacitatea de comunicare. Suntem in perioada unei revolutii informationale, a unei agresivitati multi-media, iar din punct de vedere artistic suntem handicapati, mergem tot cu caruta. Ne trebuie un limbaj teatral care sa se emancipeze dincolo de cuvant, dincolo de mentalitati culturale. Omenirea are nevoie de un limbaj comun, prin care sa ne comunicam gandurile si sentimentele mult mai onest si mult mai rapid. Publicul s-a nascut cu acest limbaj. Este ca la Socrate: nu cunoastem frumosul, ci il recunoastem. Dificultatile de receptare nu le-am avut cu publicul, ele au aparut la nivelul criticii.
– Ati facut un spectacol de teatru care, de fapt, era o parada de moda, incercati sa creati legaturi cu alte domenii. Aceasta preocupare vine din convingerea ca teatrul clasic, vorbit, nu mai raspunde asteptarilor publicului?
– Este o criza de limbaj a teatrului clasic, dar el va ramane pentru ca publicul are nevoie de el. Sunt mutatii care s-au facut la nivel de receptare si de creatie artistica. Un tablou il privesti astazi altfel fata de cum il privea cineva in plina expozitie a impresionistilor. Avem alte racorduri vizuale si acest lucru se simte si in zona teatrului. Primul care si-a dat seama de aceasta criza a limbajului in teatrul european a fost Antonin Artaud, dupa ce i-a vazut pe dansatorii balinezi ca emit mesaje fara intermediul cuvantului, iar spectatorii sunt in alta stare de receptare decat cea obisnuita. Eu am in proiect un spectacol in care sa prezint istoria omenirii in picturi. Am facut arte plastice si mi se pare fascinant sa vezi mentalitatea omenirii exprimata in imagini. La chinezi, pictura este sacra, la noi, la europeni, nu este asa, aici poezia a fost considerata sacra. La japonezi, teatrul este sacru. Este captivant sa vezi cum aceste mentalitati sau aceste centre spirituale si emotionale ale lumii pot fi adunate. Avem nevoie de toate pentru ca traim intr-o omenire disperata, nu doar intr-o Romanie mizera.
– In acest context, arta trebuie sa manifeste si o functie psihologica asupra publicului?
– Este o omenire ce isi cauta sensul. Institutia religioasa a falimentat, traim intoarceri la paganism, la neopaganism, apar sectele, religiile clasice sunt refuzate. Sunt doua viduri: unul ideologic, creat in zona de Est, unde omul era obisnuit sa aiba stapan si acum a ramas fara stapan, iar dincolo, este vidul urias al caderii tehnologiei. Omul care si-a pus o mare speranta in puterea tehnologiei este falimentat din punct de vedere uman. Aceste viduri au facut din om un disperat care nu mai are scapare. Artistul este ca un seismograf care anunta imaginea secolului. Traim un secol plin de panica. Cu cat mai multa ordine interioara, cu atat mai multa libertate exterioara, dar lumea este ravasita in interior, de aceea nevoia de a strange din afara. Se merge spre globalizare, spre standardizare si artistul are datoria de a da un raspuns.
Cristiana Gavrila
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
