O vizita in Galeria Apollo ofera privitorului posibilitatea de a calatori in spatiu si in gand prin intermediul creatiilor pictorului Teodor Vescu si ale tapiserului Vasile Dobre. Apartinand aceleiasi generatii, cei doi au in comun, in operele lor, un lirism reflexiv, in care vibrarea in fata peisajului este dublata de o anume nostalgie.
Peisajele lui Teodor Vescu, de aici sau de aiurea, sunt in mod obisnuit nepopulate. Rarele personaje devin semne plastice, menite sa ritmeze un spatiu in centrul unui oras sau o strada, siluete vagi, fara identitate. O molcoma traire se desprinde din imaginile intitulate Coliour, Port la Mediterana sau Plaja la Nisa. Localitati de al caror nume se leaga momente emblematice ale avangardei europene a picturii primei parti a secolului XX, a caror lumina a facut obiectul studiului unor mari coloristi, se prezinta la Teodor Vescu intr-o lumina aproape tamisata. Rolul ei, in creatia acestui artist, este de a estompa volumele, de a le proiecta pe un cer aproape monocrom. Un sentiment romantic le locuieste, conferindu-le caracterul unor confesiuni afective. Si aceasta concepere a peisajului ca stare de suflet se revarsa si asupra Sibiului, a Barcilor la Sfantu Gheorghe, a Caselor de la Rasinari sau in Toamna. Uneori, in lucrarile de mai mici dimensiuni de la intrarea in expozitie, in Vedere din Nisa, de exemplu, sau in Cetatea Timisoarei, se poate observa o oarecare transparenta a culorii, asa cum in silueta unui Cal forta conturului ne marturiseste clocotul din spatele constructiei severe, echilibrate, ce caracterizeaza toate compozitiile lui Teodor Vescu. Acelasi balans intre coborarea in sine si urma unui zambet sagalnic se poate observa in rarele portrete expuse. Dupa Portretul tatalui, efigie ce retine prin stiinta cromatica si prin jocul de lumina si umbra ce capata valente caracteriologice, artistul introduce un pitoresc temperat in figurile celorlalte personaje portretizate. Lumea pe care o propune Teodor Vescu vizitatorului este una a trairilor calme, a nostalgiilor, a visarii. In spatele ei, exista insa, pentru ochiul avizat, o stiinta a constructiei cromatice, a structurarii compozitiei, capabila sa provoace interes si placere estetica indiferent de subiectul propus.
In ceea ce il priveste Vasile Dobre, tapiseriile sale ne amintesc de definitia acestui gen. Artistul se ambitioneaza sa comunice cu privitorul fara a depasi granitele unei arte definite, pana nu foarte de mult, drept -decorativa-. Tehnica este clasica si clara, artistul ramane la materialul clasic – lana – si, mai ales, nu-si propune nici o clipa sa transforme piesa intr-o pictura sau intr-o sculptura. Aceasta puritate a stilului inca ar fi de ajuns ca sa-i recomande lucrarile. Se adauga insa, in primul rand, o debordanta fantezie a stilizarii formelor, ca in Pasari, de exemplu, sau in Infruntare, care plaseaza compozitiile sale la granita figurativului cu abstractul. Suprafata lucrarilor (piesele sale sunt gandite pentru interioare locuibile) este vibrata prin jocul aproape geometric al formelor (Padurea de fagi, Foc, pamant, aer, apa) si prin judicioasa repartizare a culorilor dovedind un subtil simt al armoniei si un rafinament reamarcabile. In plus, tapiseriile lui Vasile Dobre sunt o pledoarie pentru respectul datorat naturii si un imn inchinat universului imediat accesibil. Este vizibila aceasta intentie in compozitii ca Insemne, in care semnul plastic capata valente de simbol, sau in Casa noastra si cateva peisaje construite in sugerate triptice sau sfere purtand pecetea sacrului, perfectiunii. Un discurs despre lume, despre univers, lipsit de ostentatie, propunand gravitatea gandului in interiorul confortului cotidian. Semn de intelepciune, de fericita impacare cu lumea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
