A 12-a editie a Festivalului International DaKino a propus, anul acesta, cea mai buna sectiune competitiva din istoria sa. Desi evenimentele speciale (avanpremierele filmului finlandez Omul fara trecut de Aki Kaurismaki si a celui romanesc Furia de Radu Muntean, prezentarea documentarului de lung metraj 11 Septembrie etc.) ar fi putut eclipsa sectiunea competitiva, acest lucru nu s-a intamplat: scurtmetrajele prezentate pe ecranul Palatului Copiilor au fost privite cu mult interes, justificat de diversitatea lor tematica si, nu de putine ori, de ingeniozitatea lor formala. Printre cele 60 de filme de fictiune, 11 de animatie si 35 documentare incluse in concurs s-au aflat multe de certa calitate, pe care festivaluri mai faimoase decat DaKino s-ar fi mandrit sa le aiba in selectie. Ca impresie generala, ar trebui sa semnalam ca desi Franta a continuat sa domine cantitativ selectia (lucru justificat de productia sa prodigioasa in domeniu), n-a mai dominat si palmaresul. Alte tari s-au impus de aceasta data atentiei, si nu numai pentru ca au castigat premii importante, as cita exemplul Iranului si al Germaniei. Romania n-a avut anul acesta, per ansamblu, o prezenta stralucitoare, desi unele pelicule si-au gasit loc in palmares. Este vorba despre documentarul timisoreanului Gheorghe Sfaiter Salasul, un emotionant portret de taranca, castigator al Premiului special TVR si al Premiului pentru cea mai buna imagine, si de Mecano, simpaticul film de la UNATC, regizat de Florin Serban si Cristian Nemescu, premiat pentru imaginea lui Daniel Serbanica la sectiunea fictiune. La capitolul documentar s-a facut remarcata reaparitia productiilor din Iugoslavia, marcate toate de amintirea dureroasa a recentelor razboaie devastatoare din acest spatiu. Dintre acestea s-a ales castigatorul Premiului special al juriului, Anatomia durerii de Janko Baljak. Speciala sensibilitate slava a fost si atuul castigatorului Premiului pentru cel mai bun documentar, Andrei Osipov din Rusia, pentru Cele patru pasiuni ale unui poet-profet. S-au mai bucurat de sufragiile juriului, la aceasta sectiune, Calcutta, Gara centrala de Till Passow, o coproductie Germania-India (Mentiune speciala) si Prietenele de Lucia Sanchez din Franta (Premiul pentru regie).
La aceasta editie s-au putut vedea si filme de animatie de o calitate deosebita, dintre care trebuie amintit, in primul rand, castigatorul premiului cel mai important, 1-U de Kiarang Alae din Iran, o ingenioasa parabola cu sensuri pacifiste. Au fost savurate peliculele venite din Olanda (mai ales Radio Umanak, de Marie Jose Van Der Linden, castigatoarea unei mentiuni), din Germania (ca Sing, sing, sing de Roswita Menzel) sau din Anglia (mai ales superba Sap de Hyu-Joo Kim, realizata in tehnica picturii sub aparat, ramasa, din pacate, in afara palmaresului). Romania a lipsit total la acest capitol, efect al decesului productiei in acest domeniu, si includerea in program a momentelor -In memoriam Gopo- a avut darul de a ne aminti ca noi am stralucit odata in animatie si ca ar fi momentul sa facem ceva serios pentru renasterea ei. La fictiune s-au putut vedea la editia 2002 o sumedenie de filme foarte bune si cred ca alegerea juriului n-a fost usoara. Nivelul ridicat al sectiunii este atestat si de faptul ca pelicule excelente, de un umor subtil, precum Copy Shop de Virgil Widrich (Austria) si Il voi astepta pe urmatorul de Philippe Orreindy (Franta) au trebuit sa se multumeasca doar cu Premiul Alternative si, respectiv, Mentiune speciala. Ingenioasa si plina de talcuri sarcastice, povestea care gloseaza pe tema tentatiei banului din Filantropul de Mathieu Zeitindjioglou (Franta) a fost rasplatita cu Premiul pentru cel mai bun scenariu. Din aceeasi familie de subiecte s-a nascut excelentul Fiecare caine are ziua lui de Brigit Lehmann (Germania), despre un vesel cosmar repetitiv cu bancnote euro care cad din cer, castigator al Premiului special al juriului. Statutul acestui trofeu a fost respectat de aceasta data, pentru ca productia germana pare, cu adevarat, o alternativa la Marele Premiu, See no evil (l-am putea traduce Sa nu vezi raul) de Ari Bafoulka din Grecia. Emotionanta poveste despre o fetita care descopera intelesul mortii atinge, fara doar si poate, coarda sensibila a oricui. Plin de vibratie emotionala este insa si iranianul Insula pacii de Ali Mohammed Ghasemi, istoria unui batran magar care nu mai poate sa care greutati si e dus sa moara pe o insula pustie (castigator al Premiului pentru regie). Ultimele trei pelicule amintite ar fi putut sa-si adjudece, la fel de meritat, Marele Premiu, un semn al calitatii dincolo de orice suspiciune a selectiei. Dar, pentru ca organizatorii de la DaKino sa nu se culce pe lauri, trebuie sa le amintim ca accidentele de proiectie si intarzierile din program au fost destul de suparatoare si in acest an, lucru pe care speram sa nu-l mai intalnim la editia urmatoare. Mai ales pentru ca e vorba despre cel mai important festival de cinema din Romania.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
