-Dragoste si voce de femeie-

In galeria artistilor care au dat stralucire scenei lirice romanesti se inscriu cateva nume cu aura de legenda, calitatile lor vocale si interpretative imbinandu-se cu trasaturi de caracter cu totul aparte, ceea ce face ca si astazi sa fie evocati ca repere ale primei jumatati a veacului XX, ramase, in mare parte, inegalabile. Printre acesti artisti – in adevaratul sens al cuvantului – se afla, la loc de cinste, soprana Valentina Cretoiu, o mare doamna a cantului, dar si o prezenta incantatoare, al carei zambet a cucerit multe inimi, interpreta dublata de o personalitate puternica, dar greu incercata de-a lungul vietii, care i-a oferit si glorie, dar si suferinte pe care le-a indurat si le-a depasit cu credinta si demnitate. In 12 martie, Valentina Cretoiu a aniversat implinirea varstei de 94 ani, chipul sau pastrand si astazi, nealterata, frumusetea si eleganta ce au caracterizat-o dintotdeauna.

Desi retrasa de mai bine de patru decenii -departe de lumea dezlantuita-, in linistea montana de la Breaza, a continuat sa primeasca vizita unor prieteni dragi, dar si sa dea lectii de canto unor tinere care, apoi, au evoluat pe coordonate extrem de interesante, abordand atat genul de opera, cat si liedul – un gen pe care Valentina Cretoiu l-a indragit cu deosebire. Una dintre elevele sale preferate – Ioana Bentoiu, fiica maestrului Pascal Bentoiu – i-a devenit in timp prietena si confidenta, dorinta acesteia de a asterne pe hartie cateva franturi din existenta atat de incarcata de evenimente, de experiente superbe sau dureroase pe care i le-a dezvaluit Valentina Cretoiu concretizandu-se recent in volumul intitulat, nu intamplator, -Dragoste si voce de femeie-, parafrazand celebrul titlu al ciclului de lieduri de Schumann -Dragoste si viata de femeie-. In cele 130 de pagini, autoarea a urmarit prioritar prezentarea trasaturilor exceptionale ale omului care, firesc, se imbina adesea cu cele ale artistei, fie in gesturi de mare curaj si generozitate, fie in confruntari dure si nedrepte cu invidia, rautatea si ingratitudinea colegilor de scena. Franturi de viata, surprinzand momente din copilarie, apoi din primii ani ai carierei, afirmarea pe scena bucuresteana, dar si la Berlin sau Viena, renuntarile si tristetile imensei iubiri pentru baritonul Serban Tassian (care, pentru o vreme, i-a fost si sot, ramanand insa, intreaga viata, un prieten legat prin mii de fire de unica sa mare dragoste, Valentina), implicarea in ajutorarea ranitilor din razboi, imposibilitatea adaptarii la noua oranduire comunista si apoi cosmarul arestarii si al -infierarii- din partea celor cu care a impartit, ani la rand, bucuriile si emotiile spectacolelor (ajutandu-i, in parte, in anii de studiu), arestarea succesiva sau disparitia rudelor si prietenilor in conditii similare, precum si credinta in Dumnezeu care a sustinut-o si a ajutat-o sa suporte si sa depaseasca toate incercarile la care a fost supusa, ajungand acum la o seninatate care, fara a uita sau ierta, o situeaza deasupra tuturor meschinariilor omenesti – toate acestea se regasesc in paginile volumului care, desi nu dezvaluie decat o infima parte a celor traite de Valentina Cretoiu (pentru ca nu a dorit sa spuna mai mult, lasandu-i pe altii sa judece si, eventual, sa intre in detalii care, si astazi, ii readuc lacrimile in ochi), ofera o imagine elocventa a -eroinei principale-. In fraze scurte, percutante, scrise cu sinceritate si inteligenta, confundandu-se parca ea insasi cu gandurile si trairile protagonistei, Ioana Bentoiu a realizat, asa cum si-a propus, un portret al profesoarei si prietenei sale, respectand dorinta acesteia de a nu spune mai mult. Dar si asa, cei care au fost martorii momentelor evocate vor rememora clipe de mare emotie spirituala sau, dimpotriva, se vor infiora la gandul teribilei inscenari care a marcat sfarsitul prematur al carierei unor glorii ale scenei noastre – printre care Valentina Cretoiu si Serban Tassian, dar si bunul lor prieten si partener Dinu Badescu -, iar cei tineri vor descoperi cu uimire aspecte -din spatele cortinei-, dintr-o lume care, superba in lumina reflectoarelor, incarcata de aplauze si reusite, s-a dovedit adesea, dincolo de aceasta, aberanta, incredibil de urata din cauza unor solisti sau regizori care, desi astazi sunt, la randul lor, printre numele de referinta ale scenei bucurestene, au fost, de fapt, total lipsiti de caracter, oportunisti si… chiar mai mult decat atat.

Lansarea volumului a avut loc la Palatul Cantacuzino, beneficiind de comentariile unor personalitati precum muzicologul Octavian Lazar Cosma – deopotriva moderatorul acelei manifestari (care a afirmat ca, -poate pentru prima oara, aceasta carte trage perdeaua pentru a face publice detalii referitoare la acel proces, autoarea – care debuteaza astfel in muzicologie – nefacand literatura, ci bazandu-se pe fapte, dovedeste un simt literar, un limbaj variat, chiar poetic, evidentiind tinuta etica impresionanta, infernul din spatele scenei, lupta de orgolii-), muzicologul Viorel Cosma (considerand lucrarea o adevarata spovedanie la sfarsit de cariera, poate primul volum memorialistic al unui muzician care dezvaluie suferintele suportate cu stoicism-), muzicologul Grigore Constantinescu (subliniind rezistenta si curajul de a depasi intamplari adverse, dar mai ales vorbind despre -cariera legendara prin perfectiune a sopranei-, apreciind la randu-i faptul ca autoarea -spune lucruri adevarate, descoperind totodata cat de frumos este destinul unui artist-), baritonul David Ohanesian (amintind de Antigona interpretata de Valentina Cretoiu in premiera romaneasca a operei -Oedip- de George Enescu, oprindu-se apoi la faptul ca ar trebui sa se spuna, in sfarsit, -cine ne-a mutilat constiintele, sa-i putem arata lumii pe cei vinovati de acele orori, nefiind drept ca unii sa fie trecuti inca sub tacere-). Ioana Bentoiu evocand apoi intalnirile sale cu Valentina Cretoiu (de la care a invatat lectii fundamentale de viata, dar si veselia, optimismul care trebuie sa ne insoteasca), bucuria recunoasterii meritelor sale prin conferirea ordinului Steaua Romaniei de catre presedintele Ion Iliescu, in cadrul ceremoniei din 6 decembrie 2001, ce a marcat aniversarea celor 80 de ani de la institutionalizarea Operei bucurestene (distinctie care, ulterior, i-a fost inmanata la Breaza de catre consilierul prezidential Victor Opaski), parte din toate acestea regasindu-se in cartea ce s-a dorit o reconstituire a unei personalitati prin reperele carierei si ale vietii marcate de o bogatie caleidoscopica.

Pentru a implini intalnirea -de suflet- cu Valentina Cretoiu, cei prezenti au ascultat, cu emotie, inregistrari in care glasul luminos, cristalin al sopranei impresioneaza si astazi – aria din opera -Madama Butterfly- de Puccini, dar si un fragment din -La sezatoare- de Tiberiu Brediceanu, in care a cantat alaturi de Serban Tassian – secventa cu valoare de simbol, pentru ca, asa cum mentiona Ioana Bentoiu, -in viata Valentinei Cretoiu au existat doi poli esentiali – muzica si Serban-.