Europa comunitara, Europa comunicarii…

Intre 2 si 5 octombrie, la Brasov, sub patronajul primului-ministru al Romaniei, domnul Adrian Nastase, s-a desfasurat cea de-a doua editie a Simpozionului International Penser l*Europe, prestigioasa manifestare stiintifica organizata de Academia Romana, Institutul Francez de Relatii Internationale (IFRI), Comisia Nationala UNESCO pentru Romania si Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta (FNSA). Lucrarile seminarului s-au desfasurat pe doua mari sectiuni tematice. Prima cu tema Cultura europeana – limbile europene, moderator acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, cu doua subsectiuni: Cum comunicam? Avem nevoie de o limba comuna pentru comunicare, moderator Alain Plantey, amabasador al Frantei si Terminologia stiintifica, moderator Jaime Gil Aluja, presedinte al Academiei de Stiinte Economice si Finante din Spania. Cea de-a doua sectiune, Stiinta si Religie – Comunicare interconfesionala, a fost moderata de Evanghelos Moutsopoulos, membru al Academiei din Atena. Au sustinut comunicari si au participat la dezbateri aproape 50 de personalitati de seama ale vietii stiintifice, culturale, religioase si politice din Franta, Spania, Austria, Belgia, Polonia, Italia, Republica Ceha, Bulgaria, Grecia, Turcia, Algeria, Brazilia, Republica Moldova si, fireste, Romania. Amintim dintre acestea Thierry de Montbrial, director IFRI, Jacques Barrat – Universitatea Paris II, Vann Migem Xavier, ambasador al Belgiei in Romania, Jeronimo Moscardo, ambasadorul Braziliei la Bucuresti, Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Romane, Zeytinoglu Omer, ambasador al Turciei in Romania, Laichoubi Mohamed, ambasadorul Algeriei in Romania, acad. Maya Simionescu, vicepresedinte al Academiei Romane, Petre Roman, acad. Razvan Theodorescu, ministrul culturii si cultelor, acad. Dan Berindei, acad. Marius Sala, scriitorul Dumitru Tepeneag, poetul Nicolae Dabija, membru de onoare al Academiei Romane.

Lucrarile seminarului au fost apreciate unanim ca un real succes, ilustrand, peste timp, adevarul definitiei filozofului Leibniz, dupa care armonia este recuperarea unitatii in diversitate. Publicam comunicarea inaugurala sustinuta de acad. Eugen Simion, urmand ca in numerele viitoare sa revenim amanuntit asupra aceastei importante reuniuni cultural-stiintifice, reper al vietii intelectuale si spirituale europene.

Se discuta mult, la noi si in alte parti, despre pregatirea generatiei tinere pentru Europa de maine. O Europa comunitara, o Europa a comunicarii, o Europa fara vize, fara discriminari, in fine, o Europa a concurentei si a competitiei. Cum ii formam pe cei care vor trai in ea? Dandu-le, in primul rand, instrumentul necesar de comunicare, invatandu-i, cu alte vorbe, cel putin doua limbi straine. Comunitatea europeana si Consiliul Europei se preocupa de acest lucru si, impreuna, au decis ca anul 2001 sa fie anul european al limbilor. Un an de reflectie, de reuniuni, seminarii privitoare la politicile lingvistice ale fiecarui stat in parte si ale tuturor intr-un program comun. Am participat la o asemenea intalnire organizata de Ministerul Educatiei din Franta, cu reprezentanti din toate tarile europene, sub auspiciile, bineinteles, ale celor doua organisme comunitare citate mai inainte. Peste 300 de pedagogi, profesori de limbi moderne, psihologi, sociologi specializati in domeniul educatiei, in fine, oameni politici cu putere de decizie in acest domeniu vast si important… Reuniunea, patronata de Jacques Lang, a fost urmata de 12 ateliere, organizate pe teme determinate, cum ar fi limbile limitrofe, limbile minoritatilor, protectia limbii materne, globalizare si identitate nationala in plan lingvistic etc. M-a interesat, cu precadere, se intelege, ultima tema, dar nici celelalte nu pot sa lase indiferent pe un critic literar si un profesor de literatura.

Ce-am aflat? Ca 47,3% din europenii de azi nu cunosc nici o alta limba in afara de limba materna si ca 32% sunt de parere ca e bine ca europenii de toate varstele sa invete una sau mai multe limbi straine. Dar care? Programul comunitar nu poate sa spuna ce limba sa fie invatata in scoala, dar realitatea o ia inaintea scenariilor lingvistice, indicand engleza ca limba cea mai raspandita si cea mai cautata, azi, de catre tineri (si nu numai). Ar putea urma franceza, dar, in lume, sunt azi mai multi vorbitori de spaniola decat de franceza… In fine, oamenii de stiinta au optat pentru o singura limba (engleza) si nu sunt semne ca vor sa primeasca alta. Chiar la Paris, se plangea un membru al Academiei de Stiinte din Franta, se vorbeste engleza cand e vorba de o reuniune stiintifica internationala. Mai mult decat atat: revistele stiintifice din toata lumea apar, cu rare exceptii, in limba engleza. Daca publici in alta limba (exceptand, poate, franceza), risti sa ramai necunoscut in lumea stiintifica internationala si, astfel, numele tau sa nu fie niciodata citat in statisticile pregatite de institutele specializate in acest sens. Ce sa mai vorbim de -limbile mici- daca franceza, italiana, rusa au dificultati in aceasta directie?!

Ce-i de facut? Ce politica lingvistica trebuie sa adopte Europa pentru a proteja limbile nationale, indiferent de marimea lor, si ce politica inteleapta trebuie sa urmeze o tara ca Romania pentru ca, in primul rand, cetatenii ei de azi si de maine sa se poata integra normal in viata europeana si, in al doilea rand (dar nu in ordinea valorii), sa-si cultive limba nationala, pastrandu-si, astfel, identitatea culturala?… Chestiune, dupa mine, capitala, in privinta limbilor straine. Romanii stau, dupa cate imi dau seama, bine. Ministerul Educatiei si Cercetarii are un program in acest sens si, se pare, programul functioneaza si da roade. Tinerii invata cu precadere engleza (cu toate ca dintr-o statistica pe care o aflu intr-o lucrare a profesorilor Marius Sala si Ioana Radulescu deduc ca in anul scolar 2000-2001 – 2.131.144 elevi au optat pentru limba franceza, aproape doua milioane pentru engleza, 11.370 pentru spaniola etc.), unii cu gandul de a face o cariera intelectuala sau pentru a se descurca in afaceri, altii cu gandul ca, cine stie, vor pleca intr-o zi in alte parti… Oricare le-ar fi intentiile, tinerii trebuie pregatiti pentru Europa de maine. Sa-i invatam bine una sau doua limbi straine, dar sa-i invatam, inainte de orice, sa devina, vorba poetului Nichita Stanescu, poligloti in limba romana.

Cu aceasta, ajung acolo unde voiam sa ajung: cultivarea, protejarea limbii nationale. Sunt, azi, 3.200 de limbi in lume (limbi cu mai mult de 1.000 de vorbitori), cum dovedeste dl. Marius Sala in cartea sa Limbile lumii, si in Europa exista 40 de limbi oficiale si 90 de limbi vorbite. Cate vor supravietui in procesul iminent al globalizarii? Si, daca nu vor supravietui, ce se intampla cu culturile legate de aceste limbi?… Profesorul Solomon Marcus cita, recent, predictiile unui specialist in istoria si dinamica limbilor: dintre limbile vorbite azi vor ramane probabil, peste aproximativ 300 de ani, doar trei: chineza, engleza si spaniola. Celelalte vor fi uitate, deodata cu cei care le-au vorbit si culturile pe care le-au creat… Nu-i o prezicere imbucuratoare. Ce se intampla cu poetii nostri? Cine-i va citi peste 300 de ani daca nu vor mai exista vorbitori de limba romana? Poate doar specialistii in limbi moarte ale romanitatii… Un cosmar…

Pana atunci sa ne intoarcem la Europa comunitara si la politicile lingvistice care vor sa ocroteasca limbile nationale si limbile minoritatilor in ideea ca bogatia spirituala a Europei de maine se va sprijini pe diversitatea ei culturala, inclusiv diversitatea limbilor… Proiectul Constitutiei europene ne incredinteaza ca va veghea cu strasnicie ca patrimoniul cultural european sa fie pastrat si ca va respecta -la diversite culturelle, religieuse et linguistique-… In aceasta perspectiva, mai apropiata si mai incurajatoare, noi, romanii, trebuie sa pornim, cred, de la ideea ca un individ nu este cu adevarat instruit daca nu vorbeste corect, in primul rand, limba materna. In speta, limba romana. S-o cunoasca bine si s-o vorbeasca bine, fara poticneli, fara sa dea haotic din maini si fara sa schimonoseasca, -sa manance- cuvintele. Cum, din pacate, se intampla. Invatarea si cultivarea limbii nationale este, in tarile civilizate, o prioritate nationala. Ea trebuie sa devina si la noi o preocupare constanta a scolii, in primul rand, dar nu numai a ei.

Sunt si alte institutii, televiziunea de pilda, care ar putea avea un rol important in acest proces. Limbajul este, in fond, cartea de vizita a unui individ. Dupa felul in care vorbeste iti dai seama de gradul lui de cultura, de modul lui de-a fi si, daca vreti, de gradul lui de europeneitate… In aceasta privinta stam rau, domnilor, stam foarte rau, ca sa folosesc vorba unui personaj din opera lui I.L. Caragiale. Urmaresc, de pilda, interviurile luate de reporterii TV oamenilor de pe strada. Unii vorbesc corect, articulat, cei mai multi spun cate o jumatate de fraza si, in rest, se stramba si dau cu disperare din maini. Par sa nu fi trecut niciodata prin scoala… Oamenii in varsta, in special taranii, vorbesc, am impresia, mai corect decat multi dintre tinerii postmoderni de la periferiile capitalei noastre. Am ascultat, nu demult, o batrana taranca de prin partile Bistritei vorbind, in fata unei reporterite agitate, despre singuratatea ei. Vorbea frumos, corect, vorbea admirabil, folosind unele cuvinte carora, in mod evident, reporterita nu le cunostea sensul…

Asadar: cursa lingvistica pentru Europa incepe, dupa parerea mea, cu invatarea si vorbirea corecta a limbii materne (dupa informatiile mele, romana este limba materna pentru aproximativ 30 milioane de locuitori). Numai limbile bine cultivate vor rezista in procesul globalizarii si numai culturile care isi ocrotesc principalul lor instrument de comunicare vor supravietui intr-o lume in care se vorbesc, azi, 3.200 de limbi si vor ramane, maine, doar trei…

De ce am ales ca tema prioritara pentru seminarul nostru limbile din Europa? De ce ne preocupa atat de mult situatia limbilor nationale cand alte subiecte, cum ar fi cele de natura economica sau juridica, sunt mai stringente? Pentru ca limba este cel dintai semn al identitatii culturale si pentru ca viitorul unei limbi nationale este mai incert decat viitorul economiei si legislatiei unei tari care a intrat deja in comunitatea europeana sau, cum este cazul Romaniei, se pregateste sa adere. Care va fi soarta unei limbi relativ mici (mica, adica, in ce priveste circulatia ei, desi o limba vorbita, ca limba materna, de 30 milioane de indivizi nu este de neglijat!) cum este romana, in procesul inexorabil al globalizarii?… Daca ne luam dupa documentele comunitatii europene (inclusiv proiectul Constitutiei europene, din care am citat mai inainte), n-ar trebuie sa ne facem mari griji in privinta limbilor nationale. Ele ne asigura ca Europa comunitara se bazeaza pe principiul respectarii diversitatii si ca bogatia ei spirituala sta in armonia diversitatilor, nu in uniformizarea lor. Avem motive sa fim nelinistiti? Unii dintre contemporanii nostri (traditionalistii, localistii) spun ca da, avem, trebuie sa avem pentru ca intr-o Europa in care circula o moneda unica (euro), o Europa in care politica se face la Bruxelles si Strasbourg, in fine, o Europa dominata de marile puteri economice si culturale (Germania si Franta, in viitor, poate, se va asocia Anglia!), limbile mici sau mijlocii vor fi inghitite de limbile -mari-. Si, in cele din urma, va fi o lingua franca, o limba vehiculara, in timp ce toate celelalte vor deveni, treptat, limbi marginale sau, mai bine zis, limbi marginalizate. Ce romancier, zic euroscepticii, va dori sa scrie intr-o limba vorbita de cateva milioane de locuitori, cand poate sa fie citit, in lingua franca, de sute de milioane de cititori?… Ipoteze!

Nu impartasesc acest scepticism, dar incerc sa inteleg daca, in el, nu este un sambure de adevar… Sa spun, mai intai, ca nu stim cu precizie ce va fi si cum va fi in Europa de maine. Nu stim bine nici pana unde se va intinde. Nici cat de unitara. A fost suficient sa apara o mica divergenta (problema Irakului) pentru ca Europa sa se imparta in doua tabere. Sunt semne ca fisura nu este adanca si ca cele doua parti (Europa veche si Europa noua) se regasesc. Sigur este ca, intr-o Europa democratica, fiecare natiune are dreptul sa vorbeasca si ca -sansa de a tacea- nu poate fi recomandata. Ce vom face cu limbile mari, mijlocii si mici in aceasta Europa a competentelor si competitiei? Logic ar fi sa zicem: sa facem in asa fel incat ele sa traiasca, sa se imbogateasca si sa se afirme. Vor supravietui, astfel, culturile nationale si, deci, traditiile, miturile care formeaza, impreuna, cultura Europei. Bine, dar cum comunicam intre noi intr-o Europa comunitara? Vom alege prin referendum european o limba unica de comunicare, una sau doua, sau pentru fiecare familie de limbi (romanice, germanice, slave etc.) cate una? Chestiune delicata. Deocamdata, la Parlamentul Europei sunt acceptate (acceptate sau obligatorii? – nu stiu exact) toate limbile europene. Desfasurare mare de forte, efort uman si financiar enorm. Deja se aud voci care spun ca finantele Europei unite nu pot suporta, la infinit, aceste costuri. Si atunci? Atunci ce retinem si pe cine eliminam? O chestiune, iarasi, la care nu pot sa dau o solutie. Sunt sigur insa ca interesele si orgoliile marilor puteri vor actiona puternic in aceasta privinta. Nu cred, orice ar fi, ca in institutiile comunitare europene sa functioneze o singura limba. Europenizarea s-ar traduce, in acest caz, cu uniformizare. Un fenomen care este primejdios pentru o cultura (cum este cultura europeana) care si-a castigat grandoarea ei, inutil sa insist, prin extraordinara ei diversitate.

Asadar, o prima constatare este ca, protejand limbile nationale, protejam culturile europene, bun spiritual comun. De comunicat vom comunica intre noi, in institutiile comunitare, intr-un numar de limbi (cel putin doua, daca nu trei sau chiar patru) pe care trebuie sa le acceptam prin consens. Mai este ceva: o limba nu este statica, o limba evolueaza, vocabularul ei primeste cuvinte noi si pierde alte cuvinte. Fenomen firesc. Exista, de pilda, o veritabila ofensiva a limbii engleze pe care franceza (o limba conservatoare, bine vegheata de gramarieni) n-a putut s-o respinga. -Frangleza- n-a castigat razboiul, dar n-a parasit campul de bataie. Un fenomen similar se petrece in cadrul limbii romane. A aparut un jargon nou, mai ales in limbajul oamenilor politici si in media: -romgleza-. Unii termeni sunt inevitabili si, deci, bine veniti. Altii atesta un snobism insuportabil. Ce-i de facut? Sa scoatem legi care sa interzica aceste dublete lingvistice parazitare? S-a incercat in Franta (legea Toubon), nu stiu cu ce succes. Un senator roman a incercat sa impuna o lege similara si n-a reusit… In jurul acestei teme se desfasoara, in continuare, o retorica aprinsa. Principiul care functioneaza in aceasta discutie (cam anarhica si puternic politizata) este ca este interzis sa se interzica. De acord, numai ca o limba are legile ei si trebuie sa aiba si pazitorii ei intelepti (gramarienii). Rolul lor nu este sa dea sanctiuni, ci sa cultive limba nationala. Altminteri, nu inteleg de ce toate firmele din orasele noastre trebuie sa fie scrise in englezeste. Chiar si acelea care ne invita sa vindem sau sa cumparam fier vechi. Sau sa ascutim cutite. Ori sa ne reparam flecurile la pantofi….

Europa n-a fost si nici nu va fi, am impresia, condusa de lingvisti. Stau sa ma gandesc daca, printre conducatorii de azi ai statelor europene, se afla un filolog. Si nu stiu daca ar fi bine sau ar fi rau ca specialisti in limbile europene sa vina la putere. Cine stie ce s-ar mai intampla. Va amintiti, desigur, comentariul din Elogiul Nebuniei in marginea unei propozitii din Republica lui Platon: -heureuses les republiques dont les philosophes seraient chefs, ou dont les chefs seraient philosophes-, -Si vous consultez l*Histoire – dit Erasmus – vous verrez, au contraire, que le pire gouvernement fut toujours celui d*un homme frotte de philosophie ou de litterature-. Daca ne gandim la Seneca, perceptorul lui Neron, nu mai avem nimic de zis. Scepticismul lui Erasmus din Rotterdam este deplin justificat. Filosofii s-au facut deseori de ras, ca si oamenii de litere, in politica. Filosoful roman Constantin Noica, pornind de la acelasi caz (Seneca – Neron), incheie, daca imi aduc bine aminte, una dintre cartile sale confesive (Rugati-va pentru fratele Alexandru, o carte care relateaza experienta sa de detentie) cu aceste vorbe: -Tot mai vreti ca filosofii sa ajunga ministri?- (citat din memorie)…. M-am gandit la scepticismul lui Erasmus in privinta filosofilor si literatilor si la propozitia lui Noica tocmai cand ma pregateam, in incheierea acestui mic discurs introductiv la seminarul nostru, sa propun ca lingvistii sa ia parte la treburile comunitatii europene. Nu sa ajunga sefi, dar sa aiba un cuvant de spus cand este vorba de limbile din Europa si de viitorul lor. Rolul lor esential ar fi, desigur, sa le apere. Si, aparandu-le, conserva patrimoniul spiritual al batranului nostru continent… N-ar fi, cred, fara noima sa existe, pe langa Consiliul Europei, un comitet de intelepti lingvisti, literati si filosofi care ar avea misia sa dea sfaturi bune oamenilor politici in privinta politicilor culturale si lingvistice. Cu conditia, bineinteles, ca in fruntea Europei sa nu ajunga un Neron postmodern.

O prima formula de manifestare a acestui posibil consiliu de intelepti poate fi seminarul nostru Penser l*Europe. Tema noastra, in acest an, este Europa comunitara si Europa comunicarii. Cu alte cuvinte: cum sa facem ca, ocrotind, cultivand limbile folosite azi in Europa, sa comunicam, in acelasi timp, mai bine intre noi? Cum sa procedam pentru ca uriasul si complexul mecanism comunitar european sa functioneze corect fara a vexa sensibilitatile noastre nationale? Ce raporturi trebuie sa existe, in interiorul unui stat-natiune, intre limba vorbita de majoritatea locuitorilor si limbile minoritatilor din societate? Cum sa organizam mai bine sistemul de invatamant pentru a pregati noile generatii, acelea care vor trai in Europa de maine? Si, in final, cum sa actionam pentru ca Seneca sa nu mai fie perceptorul lui Neron, ci perceptorul, sfatuitorul, ministrul unui grup de oameni politici intelepti si democrati?