Evreii si Viena

Compozitorii, artistii si mecena evrei au marcat puternic dezvoltarea culturii muzicale in Viena si imaginea de oras al muzicii pe care o are capitala austriaca. Multi, asemenea lui Mahler si Schonberg, au fost pionierii muzicii moderne, in vreme ce operetele altora, precum cele ale lui Kalman sau Oscar Strauss, au consolidat traditia Vienei de oras al muzicii. Aceasta inflorire a fost radical cenzurata in epoca national-socialismului, culminand cu izgonirea si asasinarea compozitorilor, muzicienilor, sprijinitorilor si melomanilor evrei. Simbioza muzicala iudeo-austriaca s-a dovedit in cele din urma a fi o simpla iluzie – quasi una fantasia, iar urmarile se fac resimtite pana in ziua de azi.

Expozitia de la Muzeul Evreiesc din Viena – organizata in colaborare cu Wiener Festwochen si deschisa pana pe 26 octombrie – are ca tema rolul jucat de evrei in viata muzicala a capitalei austriece, atat ca artisti activi, cat si ca public al manifestarilor muzicale. Desi evreii provenind din regiunile care apartineau Imperiului Austro-Ungar primisera dreptul neconditionat de a se stabili in Viena abia in 1867, ei au ajuns curand sa formeze un procent inalt al publicului iubitor de muzica si al sprijinitorilor acestei arte. Astfel, in 1881, cand Ringtheater din Viena a fost cuprins de flacari in timpul unui spectacol de opera, din cei 900 de spectatori care si-au pierdut viata, aproape jumatate erau evrei. In 1895, o treime din studentii de la Conservator erau evrei, desi evreii reprezentau sub zece la suta din intreaga populatie a Vienei. O proportie surprinzatoare ce pare sa indice faptul ca in ajunul epocii moderne muzica reprezenta limba asimilarii.

In 1897, Gustav Mahler a fost numit director al Operei Imperiale. Perioada in care s-a aflat in fruntea acestei institutii a reprezentat un jalon al modernismului in muzica. In curand, compozitori precum Alexander Zimlinsky, Arnold Schonberg si elevii acestuia din urma aveau sa joace un rol important in miscarea modernista. Alti muzicieni au mers in continuare pe o linie conservatoare, ori au sustinut genurile populare (cum ar fi opereta). Expozitia surprinde si acest aspect, anume conflictul dintre avangardisti si conservatori, demonstrand ca, in ciuda opiniei generale, evreii n-au fost doar promotorii muzicii moderne.

Intrand in secolul XX, expozitia ii urmareste pe muzicienii vienezi pana la Berlin, oras care avea stranse legaturi pe acest taram cu metropola de pe Dunare, si unde, in anii *20, personalitatea centrala a devenit Franz Schreker. Compozitor de opera cu un succes rasunator in epoca sa, el a fost numit noul director al Conservatorului din Berlin, atragand dupa sine multi muzicieni vienezi tineri, precum Max Brand sau Ernst Krenek. Desi primul razboi mondial lovise Viena mai puternic decat Berlinul, capitala austriaca a continuat sa se impuna pe scena muzicii. Imediat dupa razboi, spectacolele muzicale organizate in saloanele private au facut furori. (De altfel, in a doua jumatate a secolului XIX, a existat o adevarata cultura a salonului de muzica – loc de intalnire sociala, de studiu, de auditie si de interpretare instrumentala si vocala.) In 1924, festivalul de muzica de la Viena a marcat o piatra de hotar a Modernismului. Dupa venirea la putere a nazistilor in 1933, evreii din Berlin nu au mai avut voie sa ia parte la viata muzicala publica, in schimb la Viena ei au putut lucra nestingheriti pana in 1938. Totusi, antisemitismul si pierderea pietei germane au restrans dupa 1933 dramatic oportunitatile metropolei dunarene.

Dupa 1938, nenumarati muzicieni ori persoane din -culisele- lumii muzicale vieneze au intrat in vizorul autoritatilor, fiind urmariti ori defaimati fara crutare. Multi au parasit tara: compozitori, pianisti, comercianti de discuri, muzicanti din localuri. Obiecte si imagini din expozitie povestesc despre drumul lor in exil. Altii insa nu au mai apucat sa fuga; ajunsi in lagar, au incercat sa supravietuiasca prin muzica. Autoritatile considerau muzica drept un semn al depravarii (ca toata arta, de altfel). In arhiva academiei vieneze nu mai figureaza dupa 1941 nici un student evreu. Din orasul muzicii, in care locuiau candva 200.000, Viena a devenit intre 1938-1945 un -oras fara evrei-. Un capitol important este rezervat muzicienilor evrei siliti sa-si consolideze carierele in SUA ori alte tari ale exilului lor, in conditii nu dintre cele mai fericite. Sunt infatisate documente despre fuga lor, viata si munca de creatie in exil, ca si despre continuarea legaturilor lor cu spatiul culturii muzicale vieneze.

O figura centrala a acestui periplu prin istoria muzicala a Vienei si a comunitatii sale evreiesti o reprezinta un muzicolog cunoscut in ziua de azi doar in cercurile de specialitate – anume Guido Adler (1855-1941), intemeietorul Institutului vienez de Muzicologie. Intreaga sa existenta, proscrierea sa in epoca national-socialista, -arianizarea- averii sale, situatie ramasa nerezolvata pana in ziua de azi, sunt exemple graitoare pentru aproape toate aspectele fundamentale ale temei acestei expozitii.

Sectiunii consacrate Vienei postbelice nu-i lipsesc accentele critice. Pe de-o parte, Gustav Mahler a fost redescoperit, iar dirijorul american Leonard Bernstein a devenit favoritul publicului vienez. Pe de alta parte, autoritatile vieneze au negat ca Austria ar fi purtat vreo raspundere in persecutarea evreilor in perioada celui de-al Treilea Reich si nu s-au preocupat de reintoarcerea muzicienilor alungati inainte de razboi, dintre care putini au reusit sa revina intr-un oras dominat de dirijori precum Karl Bohm sau Herbert von Karajan, care si-au castigat laurii in timpul nazistilor si au continuat si dupa 1945 sa aiba o mare influenta asupra vietii muzicale din Viena.

In ziua de azi, Comunitatea de rit israelit din Viena numara 7.000 de membri.

Compress