Forma si culoare la Sala Palatului

Ideea organizarii unor expozitii de arta plastica in cadrul Festivalului International Enescu s-a dovedit inspirata. Chiar daca vernisarea lor a avut loc abia catre sfarsitul programului festivalier, chiar daca termenul -omagiu- din titlul lor a capatat un sens general, diferit, din fericire, de acela cu care eram obisnuiti intr-un trecut inca prea apropiat, selectiile din creatia unor importanti pictori romani care s-au afirmat in momentul in care Enescu disparea si din aceea a renumitei tapiserese Lena Constante, pentru care arta populara a insemant oarecum acelasi lucru ca si pentru prima perioada de creatie a genialului muzician, s-au constituit intr-o imagine complementara a sensilibitatii artistice din aceasta parte a lumii. Criticul Radu Ionescu, curatorul expozitiei, scria in prezentarea selectiei de pictura: -Am convingerea ca lucrarile celor care, cu adanca emotie, au acceptat sa participe la expozitie alaturi de opere ale unor fosti colegi de generatie vor aduce ceva din sufletul celor care este imposibil sa nu fi fost, in acel an 1955, tulburati de exemplul de constiinta artistica si inalta morala pe care, chiar dincolo, Enescu il oferea celor care, intr-un fel, porneau a da mai departe flacara artei-.

Peisaje, naturi statice, portrete, inundate in culoare vibranta, ca la Florin Niculiu sau Aurel Nedel, invadand spatiul intr-o ampla si incredibila simfonie cromatica, ca la Ion Gheorghiu, propunand mesaje al caror esoteric substrat se cere descifrat de privitor, ca la Sever Frentiu, sau ordonand aparentele cu savanta stiinta a abrevierii sensibile si a constructiei intelectuale in acelasi timp, ca la Ion Salisteanu sau Constantin Piliuta, dau seama de creatia uneia dintre generatiile artistice postbelice cele mai fecunde pentru evolutia artei romanesti contemporane. Este dificil de analizat in cateva cuvinte multitudinea de sensuri si solutii plastice propuse, prin doar cate doua sau trei lucrari, de artisti ca Elena Uta Chelaru, Constantin Blendea, Marius Cilievici, Constantin Craciun, Iacob Lazar, Ervant Nicogosian, Elena Greculesi sau Corneliu Braescu. Ne-am gandit numai, privind expozitia, la slaba cunoastere si circulatie a operei lor in afara unui cerc restrans de cunoscatori sau colectionari si la pierderea pe care acest fapt il reprezinta pentru constientizarea spiritualitatii unei epoci.

Holul de la etajul al doilea al Salii Palatului deschidea pentru privitor o poarta catre o lume mirifica. Stralucirea culorii, senzualitatea tesaturilor, coerenta introducerii geometricelor motive populare in compozitii de intens decorativism si accentuata monumentalitate, indiferent de dimensiunile pieselor, erau oferta estetica a inegalabilei Lena Constante, cea pentru care viata si creatia nu au fost lipsite de intunecate, vitrege episoade. Ideea culegerii insignifiantelor petece cusute de anonime maini, petece destinate distrugerii, si a introducerii lor in panouri decorative purtand marca inteligentei creatoare a artistei a transformat obiectele umile in arta culta, a creat un anume fel de continuitate intre valentele estetice ale lucrarilor omului, constientizate sau nu ca arta. -Act de creatie artistica, act de voluptate, opera Lenei Constante este gestul elegant, generos de a reda demnitatea pierduta unei plasmuiri tesuta din suflet si desavarsita arta-, scrie Radu Ionescu. Exista, intr-adevar, in creatiile acestei artiste inspiratie si mestesug artistic, pe de o parte, si nobletea sufleteasca, izvorata din demnitatea pe care nici detentia, nici calomnia nu i-au putut-o stirbi.

In concluzie, am folosi poate o singura sintagma pentru a lega intre ele expozitia de plastica Omagiul artistilor, organizata de Fundatia Societa Club Unesco in holurile etajelor I si II ale Salii Palatului, si Festivalul caruia ii era dedicata: nobletea actului artistic. Ea a existat cu prisosinta si in spatiul expozitional, si in acela al salilor de concert.