– Ati declarat ca a vorbi lumii despre Andrei este, pentru dumneavoastra, o datorie. O datorie deloc usoara, pentru ca se atinge de lucruri foarte intime din propria viata, tocmai pentru ca ati fost foarte atasata de fratele dumneavoastra.
– Desigur, este de datoria mea sa vorbesc despre Andrei, sa-l fac cunoscut lumii de azi, daca pot spune asa, dar este o sarcina anevoioasa, pentru ca Andrei nu mai este printre noi. Andrei, plecand din viata aceasta, mi-a descoperit lumea. Adesea imi incepeam expunerile spunand ca in locul meu ar fi trebuit sa stea Andrei si sa vorbeasca despre filmele sale. (Uneori ma fulgera gandul ca, intr-un fel, incerc sa-i tin locul, dar asta e imposibil, el este unic, ma refer aici la personalitatea lui creatoare.) Ceea ce fac eu cred ca este necesar pentru oamenii care vin la filmele lui, mai ales pentru straini, care nu cunosc istoria tarii noastre si nu inteleg multe lucruri din opera lui Andrei. Uneori, dupa spectacol, trebuie sa le explic (mai ales in cazul Oglinzii) ce cadre documentare au fost incluse in film si la ce momente istorice se refera. De pilda, secventa de pe insula Domanski. Andrei imi povestise ca fusese cutremurat de aceasta cine-cronica, in care soldatii stau cu spatele la multime si asteapta ca in orice clipa sa li se infiga in spate un pumnal sau o baioneta. Tin minte prim-planul unui soldat, chipul sau prelung, in asteptarea mortii… Andrei a ales exact acest cadru ca sa-l foloseasca in filmul sau. Este adevarat ca, in acelasi timp, traiesc si un sentiment de bucurie, de satisfactie, in nici un caz de orgoliu – ce motiv de mandrie ar putea fi?! -, ci de multumire, pentru ca oamenii primesc o anumita incarcatura energetica, pe care Andrei se straduise sa le-o transmita si, astfel, reusesc sa patrunda mai profund in opera lui.
– In 1999 ati publicat o carte despre intreaga dumneavoastra familie, numita -Cioburile oglinzii-, in curs de traducere in Romania, in care ati incercat sa elucidati asa-numitul -fenomen Tarkovski-, vazut pe parcursul mai multor generatii. Cartea dvs. a avut un succes rasunator si este un material indispensabil pentru orice viitoare exegeza tarkovskiana. De ce, insa, asa de tarziu?
– Tarziu?! Sincera sa fiu, am inceput sa o scriu cu totul intamplator. Este adevarat, ma gandisem sa scriu o carte ampla despre familia Tarkovski, un fel de biografie stiintifica cuprinzand toate cele trei generatii: bunicul (Aleksandr Karlovici, animator al miscarii muncitoresti din Ucraina, de cateva ori arestat, publicist in diverse gazete revolutionare, ales de mai multe ori in Duma orasului Elisavetgrad – n.n.), tatal (poetul Arseni Aleksandrovici) si fiul (regizorul Andrei Arsenievici). M-am pregatit foarte mult pentru aceasta lucrare, am calatorit in orasele care aveau legatura cu istoria familiei noastre, am lucrat foarte mult in arhive, unde am fost ajutata de multi oameni binevoitori. Nu stiu daca ati simtit sau nu acest lucru, dar in spatele cartii se afla un imens travaliu arhivistic. S-a adunat o mare cantitate de material. Dar nu mi-a iesit o astfel de carte, un amplu studiu biografic ori vreun roman-fluviu de tip frantuzesc. Lucrurile s-au petrecut altfel. S-a intamplat odata sa ma imbolnavesc si atunci mi-a venit inspiratia, atunci am scris prima povestire. Era prin 1992. Apoi, treptat, povestire dupa povestire, totul a inceput sa curga de la sine. Erau fragmente de amintiri, fragmente de memorie. Totul, desigur, descris la nivel subiectiv. Era un proces destul de chinuitor, intrucat era legat de mama, care murise nu de mult – trecusera ceva ani, dar pentru mine pare intotdeauna ca ieri – si de tata, care murise si el de curand, in 1989. Am avut multe dificultati in toti acesti ani, inclusiv de natura morala. Am suferit si tradari, de pilda cand persoane neavizate au umblat fara stiinta mea in arhiva familiei, rascolind scrisori de demult, pentru a publica te miri ce amanunte derizorii, pe care nici nu au avut puterea sa le inteleaga.
– Va ocupati si de ingrijirea volumelor de versuri ale tatalui dumneavoastra, Arseni Tarkovski.
– Da. Era foarte important pentru mine sa lamuresc anumite momente concrete din opera tatei, de pilda sa elucidez cui ii erau dedicate anumite poezii, pentru ca initialele dedicatiilor nu corespundeau persoanelor reale carora le erau adresate. Erau niste lucruri pe care, in afara mea, nu le putea face nimeni, nici eu nu le stiusem, pana cand nu m-am adancit in opera tatei si am studiat-o cu mare atentie. Astfel am aflat de existenta unor conflicte intre admiratoarele tatei, carora le erau inchinate diferite poezii, care au creat in mod voit confuzii in privinta dedicatiilor, schimband astfel si o parte a biografiei tatalui meu, inclusiv a biografiei artistice. Lamurirea adresantelor acestor dedicatii a fost o chestiune foarte importanta. Dar am reusit si sunt foarte multumita, intrucat stiu ca nimeni altcineva n-ar fi facut-o.
– Dar poate ca tatal dumneavoastra, pur si simplu, n-ar fi vrut sa se stie cui erau adresate?
– Nu este chiar asa. De pilda, sunt unele situatii de tip politist, cand apar trei pagini rupte din manuscrisul de poezii al tatei, tata fiind un om foarte ordonat. Am simtit ca este foarte important sa elucidez aceste cazuri.
Mama era scutul care ma apara…
– In autobiografia subiectiva din -Oglinda-, Andrei ii confera un loc cu totul aparte, de-a dreptul sacrosant, mamei, ca centru gravitational al unei familii socialmente destramate, dar legate in continuare cu tainice legaturi invizibile. Care a fost influenta mamei in viata dumneavoastra?
– Stiti, am trait intr-o familie cu totul deosebita, cu o mama si un tata extraordinari – chiar daca tata traia separat, ne vedeam des, contactele erau foarte stranse si ne iubeam foarte mult. Pentru mine, mama era scutul care ma apara de lumea inconjuratoare, cu influentele ei nefaste, de oamenii rauvoitori.
– Cand erati copil, desigur…
– Nu, chiar si cand m-am facut mare. Multa vreme am trait intr-o lume ideala, a unor raporturi umane ideale. Asta nu inseamna ca nu ne certam niciodata, mama avea un caracter ferm, era destul de autoritara, asa ca uneori ne si certam, cel mai adesea din fleacuri, dar ne impacam foarte repede. Ea era totul pentru mine in viata mea. Cand mama nu a mai fost, toata aceasta haita – tineti minte tablourile medievale in care sunt reprezentate viciile omenesti? – toate aceste vicii personificate s-au napustit asupra mea, ca o haita de caini fiorosi. Toti acesti oameni, care inainte nu indrazneau sa ridice capul si sa-si faca josniciile, atunci au considerat ca o pot face…
Andrei, fratele meu mult iubit…
– Cum va amintiti relatia dumneavoastra cu Andrei?
– Da, Andrei, fratele meu mult iubit… Aveam o iubire deosebita pentru el, ca iubirea dintre fratii gemeni, inseparabili. Il iubeam foarte mult inca din frageda copilarie. Am gasit in scrisorile mamei catre tata aceste randuri: -Andrei s-a dus la scaldat, iar Marinka alearga pe mal si tipa in urma lui: Arei! Arei!-. Aveam mai putin de doi ani si tocmai incepusem sa vorbesc. Andrei se ducea la scaldat iar eu, in limba mea copilareasca, tipam speriata dupa el, ca o closca ingrozita sa nu-si piarda puii. Cand ne-am facut ceva mai mari, mama ne-a lasat la tara in grija unei prietene, scriitoarea Natalia Baranskaia, un om extraordinar si o scriitoare de exceptie; imi amintesc cum Natalia Vladimirovna pleca seara ingrijorata sa-l caute pe Andrei, care intarzia sa vina acasa, iar eu fugeam in urma ei: -Dar n-o sa-l certati? Nu-i asa ca n-o sa-l certati?-. Era o iubire deosebita, dar nu pot spune ca era intru totul reciproca, Andrei era un om creativ si chiar scrisese undeva ca ne iubeste pe toti, dar cu o ciudata iubire pasiva. El nu era ca toti ceilalti. De obicei, cred ca acest atasament fata de rude nu este propriu oamenilor pasionati, de geniu, acestea sunt sentimente, sa nu le spunem burgheze, dar, oricum, mai inguste, nu-i asa? Ma rog, poate ca n-am dreptate, poate ca si oamenii mari isi iubesc rudele, Lev Tolstoi isi iubea mult sora si-o vizita adesea la manastire…
Moscova, 1 iulie 2003
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
