Am petrecut din nou clipe de neuitat (si credeti-ne, e greu sa uiti asa ceva…) cu-acel rege-al nocturnei, vesnic tanar si ferice, ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice, ce cu basmul povesteste – veselul George Vintila. Poate, pe undeva, cam prea veselul. Ce-i drept, si timpurile s-au modernizat, astfel incat si mijloacele de exprimare sunt cu totul altele. George nu-ti doineste din frunze, fiindu-i de ajuns propriul vocabular, nu-ti zice nici cu fluierul – instrument al mioriticilor, nu al spiritelor universale. Cu basmul insa cam povesteste, desi e foarte greu, daca nu imposibil, sa-i deosebesti povestirii respective coada de trompa, ca in stravechile reprezentari ale elefantului. Elefantul lui G. Vintila este un eseu socioliricoid despre ceva (o sa aflam negresit intr-o buna zi despre ce, poate cand se vor face conspecte dupa emisiunea -X si Zero-), recitat cu un aer parte romantic, parte ghidus, care-l determina pe cantautor sa se abtina de la a-si da ochii peste cap, indemnandu-l in schimb sa se dea el insusi, cu totul, de-a berbeleacul.
Asa se face ca l-am urmarit pe veselul G. topaind de colo-colo, calare pe un baston cu minge, afisand o masca, obiect cu care, in cele din urma, a si dat de pamant, secspirian, fugind sa se ascunda intr-o camioneta parcata ceva mai incolo, langa un trotuar. Marturisim ca nu ne mai mira nimic o data ce optam sa tragem din cand in cand cu ochiul la emisiunea cu pricina, dar un sentiment de mila amestecata cu simpatie tot ne da tarcoale. Este mila pe care o resimtim in legatura cu toti oamenii de pe pamant, calarind mascati o minge de cauciuc, spre ascunzatorile camionetelor lor. Organizatia Mondiala a Sanatatii ar avea probabil ceva de spus in legatura cu asta.
De ce face George toate cate le face, va intrebati? Poate ca este expresia unui zbucium interior pe care noi, profanii, nu avem cum sa-l distingem, desi omul ne da mura-n gura. Degeaba ne povesteste gandurile care-l framanta, in zadar ne explica in vorbe, puntea dintre mintile noastre, de insi antrenati cu intretinerea, cu targuielile, si a lui – astrala, e mai nesigura decat Podul Grant inainte de renovare. De-aia incearca omul sa-si traduca vorbele prea adanci, pentru care n-avem receptacul potrivit, prin gesturi.
De ce topaie George pe mingea lui, va intrebati? E simplu ca buna ziua. Fiindca asa se comporta cauciucul, un material elastic. Daca sari pe el, te azvarle de nu te vezi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
